Capitolul 8 - Frământări

Răsărit.
Răcoare.
Singurătate.
Vegetație.
Abundență.
Verde.
Pur.
Arome.
Toropire.
Extaz.
Izvor.
Eu.
Apă.
Picioare.
Rece.
Scufundat.
Piatră.
Rană.
Sânge.
Durere.
Abis.
Negru.
Întuneric.
Greu.
Mâini.
Necunoscut.
Ochi.
Opal gri-albăstrui.
Eu.
Lichidă.
Proapăt, mosc, lemn de santal, mentolat, masculin.
Atingeri timide.
Aer.
Apăsător.
Iarbă.
Rană.
Sânge.
Vindecare.
Privire.
Pătrunzător.
Decor incandescent.
Rătăcire.
Uitare.
Eu?
-Ești în siguranță, iubito.
Timp.
Nu.
Spațiu.
Nu.
Transcendent.
Eu.
El.
Noi.
Noi doi.
Doi?
Unul.
Împreună.
Pentru totdeauna.
Ceață.
Dispărut.
Tu?
El.
Eu?
Singură.
Delir.
Trezire.

"Cine esti,cine sunt, ce mai beau, ce mai cânt?
Ce mai fac, ce mai simt?
Oare mai pot să mint?
Cine sunt, cine esti, oare mă mai iubești?
Cine e, cine nu, care eu, care tu?”

Cu versurile astea m-am trezit cântându-mi prin cap în amiaza fierbinte. Pisica mă lingea pe mână, în speranța că o să mă trezesc să-i dau de mâncare. Mi-a distras atenția. Aproape că am uitat ce am visat. M-am ridicat încet în capul oaselor încercând să-mi construiesc realitatea în care m-am trezit. Eram în camera mea, Starea de amorțeală pe care mi-a dat-o somnul începuse să mă părăsească. Mușchii începuseră să-mi asculte comenzile. M-am ridicat în picioare. Socată. Un miros de mosc, lemn de santal, mentolat..  masculin.. Încă mai visez? M-am ciupit, să văd dacă sunt trează. Simt durerea. Pielea mi s-a înroșit. M-am uitat la ceas. 12 și ceva. Mă îndrept spre baie. Mă spăl pe față cu apă rece, privindu-mă în oglindă. N-am cearcăne. Am avut un somn adânc și odihnitor. Dar ce a fost cu visul? O proiecție a subconștientului meu. Iar mi-am proiectat idealul masculin. Varianta mea masculină. Întoarsă în cameră am constatat că mirosul încă persista. Și era parcă în toată casa. Și-o fi luat fratimiu un parfum nou, am gândit.

- Ce vrei?

Am primit drept răspuns un mieunat prelung. Îmi pune piedică. Am lovit-o din greșeală împingând-o puțin înainte.

-Dă-te din picioarele mele! i-am zis zis ușor apăsat, și am mai primit încă un mieunat scurt de protest.

   I-am pus mâncare. Nu de ”pisici”. De când am aflat ce contine mancare pet-urilor nu mai cumpăr așa ceva. Praf de oase, cereale, resturi... Pisicile sunt carnivore, nu poți să le hrănești cu cereale, amidonoase, adaosuri de ”vitamine” și carne aproape în stare de putrefacție. D-aia animalele de companie fac atâtea boli. La pisici am înâlnit multe cazuri de blocaj renal. Oare din ce cauză o apărea? Încerc să îi dau cu ce cred că s-ar hrăni în mediul ei natural. Nu, nu stau să-i prind șoareci sau porumbei. Îi cumpăr carne și organe de pasăre, pe care încerc să le combin cu diverse legume, uleiuri în funcție de preferințele ei, sau pește. Plus o pastilă de vitamine din extract de plante, cât mai natural și mai neprocesat.
 
  Am vorbit cu un evreu o data. Nu stiu cum a venit vorba despre alimentația lor. Îmi zicea că ei nu mănâncă pește fără solzi sau aripi. Eu în tâmpita mea necunoștință de cauză întreb cu nonșalanță:

- Da` de ce? sunt sacrii? sau ce?

- În spatele religiei se află și o explicație adevărată, medicinală. Vezi tu, peștii fără solzi sunt pești care trăiesc pe fundul apei și se hrănesc cu resturi și morăciuni. Cum ar fi somnul, de exemplu. Sunt pești sanitari care au carnea ”murdară”. La fel și la animale. Nu mâncăm porc, iepuri, cămile. Mâncăm doar animale rumegătoare cu copita despicată.

  Începuse mândru să-mi mai dea și alte detalii despre alimentația lui dar i-am tăiat-o scurt:

-Ce bine că sunt vegetariană!


  Țigară... Sună telefonul. ”Maria”. Răspund. Stabilesc o întâlnire.
 
Mă pregătesc cu lene, alegându-mi o ținută cât mai morbidă. Entuziasmul meu, cel cu care am adormit a dispărut. D. cea sinistră și negativă pune iar stăpânire pe mine. Mă simt rea, mă simt agresivă. O să ating corzi sensibile azi și n-o să-mi pară rău. De ce trebuie să fiu așa duală? Trec repede de la o stare la alta. Pot să plâng și să râd în decurs de 5 minute, și ambele stări să le simt la fel de intens. Pot să fac pe insensibila  indiferenta și  inabordabila azi, și să-mi fie milă și să plâng o dată cu tine, pentru suferința pe care ți-am provocat-o, mâine. Pot să am o părere bună despre ceva și să mi-o schimb la 180 de grade, mai repede de cât o respirație completă. Mă răzgândesc repede, mă plictisesc repede. De ce nu pot să am și eu o singură personalitate așa ca toată lumea? De ce dă toată lumea vina pe zodia mea? gemeni? Asta înseamnă că sunt 2 in 1 sau ce? Mă simt 2 în 1 câteodată. Mă simt cum sunt indecisă, cum conștiința trage de mine în două părți diferite. Ambele par corecte. Ba nu, aia pozitivă e corectă. Care pozitivă? Numai creierul limitat al omului percepe tot ce se întâmplă în jurul lui cu un caracter dual. Bag muzica tare în timp ce mă pregătesc.

.........................................................................

- Ce îmi place stilul tău! Frate tu chiar ai personalitate! mda mersi de compliment...

All in black. Fustă înfoiată (cu ajutorul a două jupe de tulle),sandale înalte, corset și bluză cu umerii rotunzi bufanți... părul în bucle lejere... moda cere sacrificii îmi zic râzându-mi sarcastic în gând. Păcat că nu mă îmbrac la modă.

- Nu toată lumea apreciază stilul meu, răspund privid absentă la degetele mele.

- E foarte tare! Nu vezi așa ceva prea des! De unde îți cumperi hainele?

- Pe unele le găsesc prin magazine... pe unele le comand de pe net... altele mi le fac la o tipă. Ca de exemplu fusta asta.

- Te-ai schimbat foarte mult de când ne întâlneam ultima oară. Când a fost, că nici nu mai știu? acum 2 ani? 3?

Avea chef de depănat amintiri?

- Nu mai știu...

Am încercat să deschid un subiect delicat. Relația dintre mine și el. Nu știam cum să încep să nu-l jicnesc în vreun fel. Dintr-una în alta parcă am căzut pe subiect:

-Pentru mine bărbații sunt de două feluri, ăia cu care m-ași f și ăia cu care nu m-aș f... Adică ăia care mă atrag din punct de vedere sexual și ăia care or să-mi rămână doar prieteni, indiferent de ce se va întâmpla. De ce ar face să mă impresioneze, am vrut să adaug.

- Și io din care categorie fac parte? întreabă curios.

Mă enerva zâmbetul lui și licărirea din ochi. Din categoria cu care nu m-aș f în viața mea! îmi venea să-i strig.

- Ăăăă,mmmm... Nu știu ce să zic. Cred că ești undeva la mijloc. Încă nu m-am decis în privința ta, am mințit încurcată.

De ce nu am curaj să-i spun în față??? De ce sunt lașă?

Părea ușor dezamăgit de răspunsul meu. Cred că ar trebui să beau ceva să prind curaj.

- Și ce ar trebui să fac pentru a mă încadra în prima categorie? spune puțin stingher.

Nimic, nu ai ce să faci, nu ești genul meu. Ești drăguț, amabil, bine crescut, băiat cuminte. Mie îmi plac băieții răi. Și nu blonzi...

- Ce ar trebui să faci... ce ar trebui să faci... repet eu în încercarea de a găsi un răspuns, să lași totul să curgă natural, nu cred că e o rețetă.

- Tu cum mă percepi?

- Ești un tip de treabă... n-am fost în stare să zic prea multe, n-am vrut să-i dau apă la moară...

  Am mutat repede conversația în altă direcție. Am lasat-o tot în sfera sexuală dar m-am detașat. El spunea ceva că nu e așa important sexul într-o realție. Probabil a vrut să iși repare gafa de mai devreme. Nu contează? Ba da contează foarte mult. Pentru că altfel ar rămâne toată lumea doar la stadiul de prietenie. Îți iei un partener să îți dezvolți și să îți experimentezi sexualitatea. Și da, contează și sufletul și fizicul, că n-o să ai niciodată fantezii cu o urâtă sau un handicapat.

   Am dat-o în bară, n-am vrut să vorbesc chestii din astea serioase la telefon, am vrut să le spun față în față. Dar n-am avut curaj. Am râs forțat și m-am arătat interesată de conversație. Nu eram. Mi-am adus aminte de ce nu îl mai sunasem pe ”Maria”, tindea să devină plictisitor, povestea totul cu bun simț și fără culoare. Era la fel de insipid ca și părul lui blond-cenușiu. N-o să mă mai întâlnesc cu el... asta e sigur.

  A vrut să mă conducă acasă, dar am insistat că stau aproape și ajung repede, că nu e nevoie. Când ne-am luat la revedere s-a mișcat brusc spre mine atingându-mi buzele cu ale lui. De obicei doar ne pupam pe obraji, acum el a vrut altceva... să treacă la ”pasul următor”. Proastă mișcare... M-am tras înapoi surprinsă. Când am conștientizat gestul meu am început să râd.

-Te-ai speriat? întreabă cu o privire temătoare.

-M-ai luat prin surprindere! am răspuns eu atingându-i un obraz cu mâna, să nu-l fac să se simtă prost. Pa! Ne auzim la telefon! mi-am luat la revedere, gândindu-mă să nu-i mai răspund nici la telefon după gestul lui.


 M-a ajutat să-l încadrez într-o categorie. Asta a vrut să însemne sărutul lui. Păi, măi băiete, m-ai ajutat să te introduc în categoria niciodată-prieten-niciodată-iubit. Până acum erai la niciodată-iubit. Dar acum mi-ai mai elucidat un mister.

 Ești o proastă, egoistă, superficială și tristă! Îmi strigam în gând. Dai cu piciorul la tot ce e bun și faci numai alegeri greșite! Așa să fie? Nu-mi pare. Cum ar vrea idealul meu cu ochii de opal să fiu? Mai bună? Mai blândă? Mai feminină? Mai tolerantă? Mai calmă? Mai cuminte? El m-ar accepta oricum, doar e cum vreau eu! M-ar iubi și m-ar aprecia exact așa cum sunt! Nu ar trebui să mă schimb deloc pentru a-i face pe plac, el deja știe exact cum sunt, și d-aia mă iubește. El? care el? râdeam de mine. Ok, mai am puțin și termin facultatea de psihologie, și știu că dialogul ăsta interior nu prea e normal. Dar ce înseamă normalitatea? Normalitatea o definește majoritatea. 99,99% din oameni nu sunt normali! Deci majoritatea rezultă că nu e normală. Cred că toți au gânduri și monologuri/dialoguri interioare ciudate. Așa e natura lui, se judecă singur înainte să-l judece alții. Se frământă, se justifică, se acuză, se disculpă...

  Mă ustură stomacul de la atâtea fresh-uri de portocale. Mi-am stricat postul negru. Dar oricum n-am de gând să mănânc nimic. Mi-am pierdut ziua uitându-mă la o serie de anime-uri. De fapt mi-am pierdut și o mare parte din noapte. Am uitat că trebuie să mai merg și la muncă. M-am culcat dimineața, pe la 3-4. La 7 eram în picioare.

   Bineînteles că am fost leșinată de somn. Dacă nici din somn și nici din alimente nu-mi iau energia, atunci din ce? Am dormit toată dimineața în cabinetul de cosmetică. Noroc că avem pat! Bineînteles că nu e o atitudine demnă de promovat printre angajați. Vera a încercat să-mi atragă atenția subtil. Cred că după discuția noastră de duminică se simte puțin lezată, și nu vrea să mă mai supere și cu alte reguli disciplinare. Mi se rupe mie de salonul lor, dacă le convine sau nu comportamentul meu. Ce se poate întâmpla cel mai rău, să mă dea afară? Da, te rog! Mă scutești de niște motive penibile de inventat, și pentru mine și pentru tine, să mai lucrez pe salarii mizerabile, și de pierdut timpul aiurea.

...............................................................................

  Ziua mi-a trecut greu... Am vorbit cu B. la telefon. Chiar mă întrebam cât o să se abțină să nu mă sune. Era preocupat să vadă ce mai fac. Am vorbit calm și plictisit. Mi-a amintit de excursia noastră la mare. I-am confirmat că voi veni. Mi-a cerut bani ”împrumut”. Normal că n-are. Niciodată n-are... Știu că în secret își mai strânge bani, bani cu care viseză să ”facem ceva amandoi”. Pune din salariul lui în fiecare lună, sau la câteva luni, într-un cont pentru ”locuință”, sau ceva de genul. Vrea să ne luăm casă, să locuim împreună. Poate să ne și căsătorim. I-am tăiat-o de câteva ori și n-a mai deschis discuția:

- Mă întreabă rudele când mă însor și io, să mă așez la casa mea ca omul!

- Și n-ai găsit-o p-aia cu care să te însori? să faci casă? întreb eu râzând.

- Ba da! îmi răspunde zâmbind ștrengar.

- Da? Să mă inviți și pe mine la nunta ta! Că vreau să-ți dau dar de nuntă!

- De tine era vorba! îmi aruncă dezamăgit, de parcă n-am înteles gluma.

- Io sunt prea tânără pentru așa ceva! Și în plus nu sunt fată de casă, nu spăl, nu gătesc, nu calc. Nu sunt genul de persoană pe care să io prezinți lui mami sau lui tati! Nu vreau copii, nu vreau soț.

- Eee, ești întradevăr prea mică acum, dar mai târziu o să vrei!

- Pe la 40 de ani așa... Și atunci o să-mi iau și un amant de 18!

  Am ajuns acasă, mi-am facut un duș luuung și relaxant.

Eu nu știu ce e ăla duș de 5 minute. Eu fac un duș în minim 30 de minute. Îmi place să-mi pierd timpul în baie, să stau până mi se încrețește pielea, se răcește apa și o înlocuiesc de câteva ori.
Întodeauna îmi place mai călâie, chiar dacă e iarnă sau vară. Am niște săpunuri aromate, din uleiuri naturale, burete lufa. Baia pentru mine e un întreg ritual. Mă exfoliez cu zaț de cafea. Sau alte semințe grunjoase măcinate fin. Îmi las pielea udă și în loc de cremă folosesc combinații de unt de cacao, de cocos, jojoba, ulei esențial de portocale sau mentă, și ce mai îmi trece mie prin minte să combin.

Oricum pielea miroase plăcut când consumi fructe și condimente aromate. Ai un miros natural care împrumută ușor din parfumul și aroma alimentelor.

M-am îmbrăcat într-o cămașă de noapte veche și m-am pus în pat. Pisica mea se uita absorbită pe geam. Privea ceva în depărtare. Cu gândul la ea am ațipit. Foarte repede. Mie nu mi se întâmplă să adorm repede, dar oboseala și lipsa de somn și-au spus cuvântul.

  Am simțit cum corpul îmi amorțește, respirația îmi încetinește, la fel și bătăile inimii,  muschii se relaxează. Alunecam ușor în lumea viselor. Eram conștientă că adorm. Eram conștientă că mă aflu în patul meu.

  Am simțit că cineva stă lângă capul meu și mă privește. Același miros masculin... fresh, sălbatic, natural... Aproape că simțeam nivelul de testosteron. Se uita la mine și ezita.

Ce ezita? Nu îi vedeam fața, cum nu i-am văzut-o nici acum două nopți. Încercam să-i conturez în gând trăsăturile masculine după miros. Parfumul lui îmi inspira un corp atletic, musculos, înalt, așa îmi plăceau mie bărbații. Nici prea lucrat, nici prea slab, potrivit. Simțeam căldura emanată de privirea lui. Se apleca spre mine, deasupra mea.

Plutea?

Parfumul lui devenea mai intens, răsuflarea lui îmi atingea fața.
I-am conturat buzele în mintea mea. Pline, arcuite, ca de rățușcă, cum îmi place mie să zic la o gură nici prea mare nici prea mică cu arcul buzei superioare bine conturat...

Și umede...

Și reci...

Reci?

Le simțeam peste ale mele! O atingere fină, suavă, electrizantă, senzuală...

Brusc am tresărit! Ritmul inimii mi s-a accelerat. M-am trezit. Am deschis ochii. Priveam în gol tavanul. M-am ridicat puțin pe coate. Mirosul persista. Combinat cu al meu. Aromele noastre se completau perfect, masculin cu feminin, al meu mai floral și mai fructat, al lui mai sălbatic și mai mentolat. Eram aproape sigură că a fost real. Mi-am atins buzele cu mâna și încă mai simțeam sărutarea lui rece. Ce se întâmplă cu imaginația mea? Am ajuns să am fantezii cu zburători?

Pisica mea ieșise pe balcon și se uita după ceva pe blocul din fața mea. M-am ridicat și eu să vad după ce se uită. Pe terasa blocului părea o siluetă întunecată. O senzație de deja-vu mi-a străbătut corpul, făcându-mi pielea de găină. Ca și cum mi-ar fi simțit reacția silueta, parcă, s-a tras într-un ungher obscur. Visez?