Nu ar trebui să mă joc cu ”Maria”. E un tip cu mult bun simț, nu merită să-l las să-și fac speranțe. E drăguț și atent, întodeauna încearcă să fie elegant, atent și să mă impresioneze. Mă duce în localuri scumpe, îmi comandă băuturi și mâncăruri sofisticate. Mi-a adus o cutie de bomboane de ciocolată în loc de flori, pentru că știe că nu îmi place să primesc flori. L-am dezamăgit puțin când l-am anunțat că între timp am devenit vegetariană și n-o să-i mănânc bomboanele, dar apreciez gestul. Mereu când are ocazia îmi face câte un cadou, cărți sau dulciuri. Spre deosebire de B. care uită de ziua mea de naștere... sau de aniversarea noastră... ce să mai zic de cadouri. Sunt greu impresionabilă... Ar trebui să-mi hrănesc ego-ul în alte modalități, nu seducând bărbați sensibili...
Mă aflu pe străduțe în căutarea unui service. Al dracu` blender, nu-l am de nici o lună și deja s-a stricat. Lângă o cladire în constructii sunt atașate schele. Muncitorii stau cu ”chef” de muncă, atârnați de schele cu berea în mână.
- Ce faci păpușe?
- Mamă ce balcoane ai, să moară mama!
Muriți-ar măta, îmi zic în gând încercând să nu le dau atenție și să merg mai departe. Am găsit service-ul.
Arată ca un depozit de gunoaie electrocasnice. Mă uit prin zonă încercând să găsesc o intrare, o recepție ceva. După ce m-am învârtit 5 minute prin curtea service-ului intru pe o ușă sperând că am nimerit unde trebuie. După o recepție înaltă văd o tipă care vorbea la telefon. Aștept 5 minute. Termină de vorbit la telefon.
- 2 secunte, îmi zice.
Mai stau încă 10 minute. Ce o face acolo după ghișeu de nu poate să mă bage și pe mine în seamă? Îmi pierd răbdarea și-mi dreg vocea.
- Mă scuzați... niciun răspuns din partea duduiei, continui... Am venit cu...
- Așteptați un pic vă rog! se răstește ea la mine.
Aștept... aștept... când eram pe punctul de a pleca o aud pe duduie:
- Da!... da ce?...
- Am venit cu un blender, pe garanție scria service-ul dumneavoastră. Și îi scot hârtiile și i le pun în față împreună cu obiectul.
- Ce are?
- Nu mai merge! răspund amuzată, ce sunt io electronist? De unde să știu ce are?
- Bine lăsați-l aici să se uite un coleg de-al meu să vadă ce are. Vă sunăm noi săptămâna viitoare! îmi zice sictirită și-mi aruncă niște foi să le completez.
- Așa mult durează să se uite cineva la el?
- Astea sunt procedurile.
Am completat repede hârtiile și am plecat. Liniștește-te D., toată lumea mai are câte o zi proastă! Nu te enerva, tipa probabil că e platită prost și e scârbită de muncă! îmi repetam în gând să mă calmez...
Mă apropiam de clădirea în construcții, gândindu-mă dacă am pe unde s-o ocolesc. Am observat că muncitorii nu mai erau în zonă. Cred că s-au dus să ”muncească” în altă parte... Treceam pe lângă schele când am auzit un scârțâit puternic, și ceva greu, metalic rostogolindu-se. M-am uitat speriată în jur să văd ce se întâmplă, am constatat îngrozită că eram chiar sub obiectul metalic care se prăvălea și mă amenință că-mi pică-n cap. Am procesat, și din instinct mi-am acoperit capul cu mâinile așteptând să mă lovească, ne având timp să reacționez altfel, sau spațiu să mă deplasez printre schele. Am simțit o forță bruscă care m-a tras la vre-o 2-3 metrii dinstanță de dezastru în mai puțin de o secundă. Nu înțelegeam ce s-a întâmplat! O schelă era deja prăvălită, desfăcându-se barele metalice din care era alcătuită. Dacă rămâneam sub ele mă faceau plăcințică. Ce s-a întâmplat? Mă uitam în jur și nu vedeam pe nimeni pe străduța lăuntrică și îngustă. Încercam să mă dezmeticesc și să mă adun. EU am facut asta? CUM?
Mergeam spre casă îngândurată încercând să-mi explic ce s-a întâmplat. Deci a fost cineva sau ceva care m-a tras? Dar nu era nimeni! Eu nu am simțit lovindu-mă de schele, așa cum ar fi fost logic să se întâmple dacă eu aș fi fost aia care s-a strecurat, sau mai bine spus izbit de ele. O entitate? Sau o proiecție a conștiinței mele? sau poate entitatea a fost o ființă a conștiinței mele proiectate? Mă încurcam în cuvinte și în deducții filozofice... cert e că ceva ciudat se întâmplase, și mie nu mi-a fost atins niciun fir de păr.
Am ajuns acasă. Fratele meu își prăjea o mortăciune. E bucătar, dar e atât de leneș la gătit... Bine e leneș în general... Îți face numai pui prăjit, ouă prăjite, cartofi prăjiți...
- Ce faci mă? mă salută în timp ce mă descălțam.
- Bine...
- Nu muncești azi?
- Nu, mâine... Tu nu muncești azi?
- Nu, mâine...
Ca întodeauna aveam conversații complexe. M-am dus în camera mea, trântind ușa după mine, nervoasă că mirosea în toată casa a prăjală.
Sună B..
- Nu dai și tu niciun semn de viață! Dacă nu te sun eu tu nu mă suni niciodată! mă ceartă.
- De ce să te sun? N-am nimic special să-și spun...
- Să vezi și tu ce mai fac! Dacă mai trăiesc, dacă mai respir! Chiar așa indiferentă ești? Chiar nu-ți pasă deloc de mine?
- Nu... dacă tot întrebi...
- Hai nu fi rea! Nu îți e dor și ție de mine?
- De ce să-mi fie dor de tine? Te-am vazut acum două zile... Dor îmi e de mama pe care n-am mai vazut-o de un an!
- Eee... Mie mi-e dor de tine. Vreau să ne vedem!
.....................................................................................
- Ce e mâțo? La ce te gândești?
Urăsc întebarea asta... tocmai d-aia n-o zic cu voce tare... e intim... e pentru mine... Oftez și încerc să găsesc un subiect de conversație:
- Pisica mea a intrat iar în călduri! Se freacă de obiecte prin casă, se tăvălește pe jos și-l miaună și-l urmărește pe fratimiu. Miaună toată ziua și toată noaptea, de-abia am putut să dorm! Nu mai mănâncă... trebuie să-i găsesc un gagiu! am gasit un subiect... știam că îi plac pisicile și-l interesează sigur subiectul.
- Pisică prostănacă! Păi caută pe net, te duc io dacă găsești ceva!
Am mai dezbătut puțin subiectul după care iar tăcere...
- Îți mai aduc o bere? zice chelnerul luându-mi sticla goală de pe masă.
- Da, mai adu-mi una.
- Nu mai bea atâta! adaugă B. după ce pleacă chelnerul.
- Stai liniștit că plătesc EU nota! rânjesc în timp ce îmi scot o țigară și-o aprind.
- Nu asta e problema!
- Da` care e problema? întreb suflându-i tot fumul tras din țigară în față.
- Problema e că bei prea mult!
- Și asta e problema ta? În cel mai rău caz ar fi problema mea!
- Nu te uiți la tine? E urât pentru o fată să bea! Bei până cazi sub masă!
- N-am băut niciodată până am cazut sub masă, răspund amuzată.
- Da` nici mult nu mai ai!
- Dacă te deranjez poți să pleci! adaug plicisită. Nu ești obligat să mă suporți!
- O să te omoare băutura asta odată! se răstește B. la mine.
- Și?
- O să te duci dracului!
- Și?!!
- Și ești o proastă! mi-o aruncă enervat.
- Și tu ești un idiot! Putem să ne despărțim, nu e nevoie să facem circ de fiecare dată pe același subiect! Poate te caută alta și io te rețin.
- Hai că n-am chef de ceartă! o taie scurt văzând încotro se îndreaptă discuția. Cam târziu pentru asta... Rămân la tine! și asta n-a fost o întrebare...
- Nu rămâi la mine! mi-am adus eu aminte de zilele trecute...
- De ce?
- Că mâine mă duc la muncă!
- Io nu! Și tu oricum pierzi nopțile!
- Nu rămâi la mine... nu te mai invita singur!
- Te duc io mâine la muncă!
- Mai repede ajung cu tranvaiul! Până coborâm la mașină, până ocolești, mai rău mă încurci!
Am ajuns la mine acasă. Dacă are impresia că se va întâmpla ceva se înșală. M-am dus frumos în bucătările desfăcându-mi o doză de bere din frigider. El stătea în camera mea la pc. Două ore mai târziu când mi-am terminat pachetul de țigări și m-am hotărât că ar fi cazul să mă culc l-am găsit adormit...cu pisica în brațe...
Am ațipit aproape imediat, fiind amețită bine. Am visat că zburam prin cartier. Nu era noapte, era lumină și totul părea extrem de real. Vedeam culorile foarte clar, puteam să îmi focalizez imaginea bine pe obiecte la distanță, parcă aveam zoom optic. Simțeam culorile, texturile și mirosurile. Eram conștientă și puteam să-mi ghidez direcția.
Mi-am adus aminte de o carte pe care o citisem în urmă cu câteva luni, despre dedublare astrală. Spunea că dedublarea astrală este o experință extracorporală obținută în starea de veghe, prin visare lucidă sau prin meditație profundă. De cele mai multe ori dedublare are loc în mod inconştient, în a patra dimensiune sau lumea astrală, sufletul călătoreşte în fiecare noapte, în timpul somnului, în timp ce corpul fizic rămâne în pat. Fenomenele şi experienţele pe care le trăim în această dimensiune, oamenii le numesc în general: vise. Practicând diverse forme de meditație pentru a ne dedubla în mod conştient, aceste "vise" pot deveni realitate şi în acest fel putem călători în diverse locuri ale planetei, putem invoca fiinţe superioare care ne pot desluși mistere ale vieţii şi ale morţii etc.
Am încercat prima dată o formă de meditație găsită în carte. Acolo spunea că fiecare om trebuie să își găsească propriul lui stil de a se dedubla. Trebuie să te relaxezi și să vrei în mod conștient să călătorești în lumea astrală. Să respiri adânc, să te concentrezi asupra respirației, să îți faci mintea să tacă, și să găsești o metodă pe care s-o aplici să te decorporalizezi: fie să îți imaginezi că intri pe o ușă, printre nori sau printr-un tunel etc. Eu m-am concentrat pe o spirală care se tot învârtea în mintea mea, m-am relaxat foarte tare, eram la limita dintre veghe și somn. M-am speriat la un moment dat deoarece aveam o senzație ciudată că sunt absorbită într-un tunel, un vortex energetic, aveam împresia de cădere în gol. De atunci n-am mai încercat în mod conștient. Și mi se întâmplă acum, cred că am fost relaxată de la prea mult alcool. Sufletul meu nu-mi mai suportă corpul amorțit și vrea să evadeze...
....................................................................
P.S. O tehnică bună de dedublare astrală poate fi găsită și aici: http://alchimiasipoezia.blogspot.com/2009/02/puteri-paranormale-dedublarea.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu