Capitolul 4 - Reflectare

   Nu trebuie să faci nimic din ceea ce nu-ți dorești! îmi striga conștiința. Am stat de vorbă cu șefa și tot ce îmi amintesc e că mi-am dat demisia, nu îmi amintesc motive sau discuția avută cu ea. Iar vise ”prevestitoare”, ce-o să se mai întâmple de data asta?...

- Cum facem unghiile? mă trezește o voce din reflecțiile mele.

- French cu negru, răspund .

- Iar negru? De ce le faci numai așa?

- Să nu se vadă jegul sub unghii, i-o trântesc sarcastic.

- Văd că negrul e culoarea ta preferată! Și vara pe căldura asta te îmbraci în negru! Parcă porți doliu!

Nici nu știi câtă dreptate ai în prostia ta ignorantă...

- Mda... majoritatea hainelor mele din garderobă sunt negre... e mai ușor de asortat negrul, mă face să par mai slabă, concluzionez cu voce moale, plictisită.

  O să mă îmbrac în roz, special pentru tine, draga mea, spun în gând și strâmb din colțul gurii. Mi-a terminat manichiura, îi mulțumesc și mă îndrept spre terasa salonului, la o țigară. Greu trece timpul când ești la muncă...

  După alte câteva ore de stat degeaba îmi sună telefonul... ”Maria”... N-a mai sunat de mult ”Maria”! Răspund cu zâmbetul pe buze. El îmi spune că îi e dor de mine, că nu ne-am mai vazut de mult și că își dorește să ne vedem. Îi răspund că-s cam ocupată în ultimul timp, că lucrez până la 8. ” Și nu vrei să ne vedem diseară când ieși? întreabă <<Maria>> entuziasmat”. Am răspuns pozitiv, stabilind un loc de întâlnire. Cum o scot acum cu B.? La cât e de gelos sigur nu merge fraza cu Hei, mă întâlnesc cu un fost coleg din liceu la o cafea! Da da, mă place și își face speranțe că poate vor merge lucrurile între noi. Dar nu te îngrijora că dacă-l voiam mă combinam cu el din liceu... Îmi place să am admiratori. Cred că tuturor fetelor le place. Ai un sentiment de mulțumire de sine, că ești frumoasă și interesantă, că îi mai pasă cuiva de tine, mai ales când ești captivă într-o relație plicticoasă de mulți ani ca mine, și căreia nu poți să-i pui capăt că ești amenințată cu sinucideri și drame...

  Îl sun pe B., sub pretextul că sunt obosită și mahmură îl înștiințez că nu ne vom vedea nici azi. Nu reacționează prea bine, insistă să vină să mă ia să ma aducă acasă, măcar, dar îl conving că ajung mai repede și mai sigur decât dacă ar veni el din cealaltă parte a orașului.

  Restul zilei mi-am petrecut-o în compania Mirelei, cea mai draguță colegă a mea, cea mai dezghețată și receptibilă. Se vede de la o poștă că nici ea nu face parte din peisajul salonului. Are o facultate, citește mult și se exprimă elevat. E blândă și tolerantă. Are o eleganță deosebită în ciuda faptului că merge puțin șchiopătând. N-am întrebat-o niciodată ce a pățit pentru că mi-a fost rușine. Nici celelalte colege nu știu ce problemă are. Presupun că a suferit un accident ceva. Mirela are părul brunet, natural, ochii verzi, și trăsături de elfă, cu urechile puțin ascuțite. Pot să deschid subiecte complexe cu ea, să povestesc despre ce am făcut(băut) ieri și până la efectul de piramidă. Colectivul ne privește suspicios, mie îmi aruncă priviri de genul ”vai, mai socializezi și tu așa din când în când?”. Când am cu cine și de ce, doar.

M-a amuzat termibil o întâmplare azi la salon. Soțul șefei a urcat azi să își piardă și el timpul cu noi. Sunt convinsă că nu rochia mea scurtă neagră și sandalele cu toc l-au determinat să vină. Nu, probabil că a venit să-i țină de urât lu` nevastăsa, mie doar mi s-a părut că mă urmărește cu privirea în oglindă. Îl trimite Vera să-i cumpere un energizant. El se întoarce cu energizantul, i-l dă și adaugă cu candoare:
- Da` îl bei așa pe stomacul gol? O să ți se facă rău! Nu vrei să mănânci ceva înainte? Hai să mă duc să îți aduc ceva de mâncare. Îți fac un senviș ceva?
Ea îl refuză categoric.
- Vai, Vera, ce bărbat ai! Să-i dea dumnezeu sănătate! Mai rar așa bărbați grijulii! adaugă clienta de pe scaunul Verei.
El se uită la mine cu o privire încrezută prin oglindă, i se citea pe față o întrebare de genul ”Ei, nu e așa că ai vrea și tu un bărbat așa ca mine?”. Nu fraiere, nu vreau. Am deja unul și nu-i apreciez dulceguriile astea ipocrite! Și nu ești genul meu! Mie îmi plac băieții răi, nu cățelușii ascultători.
.........................................................................................

  Îi povesteam ceva, observ că nu era atent la ce îi povesteam, se uita în decolteul meu, mai avea puțin și i se prelingea o bală în colțul gurii.

- Te plictisesc? întreb cu un zâmbet ironic.

- NU! Deloc, răspunde scuturând din cap și înghițind în sec.

- Scuză-mă, dar de când ne-am întâlnit îmi fuge privirea numai în decolteul tău! adaugă cu un surâs jenat.

- Am observat..

-Încerc să mă concentrez să n-o mai fac! Scuze! Ce ziceai?

Știam că mă analizează, așa că îmi studiam orice mișcare și orice reacție a lui. Îi aruncam priviri inocente, jucăușe, gesticulam efeminat exagerat, mă jucam cu șuvițele de păr, zâmbeam și râdeam la toate glumele lui, neamuzante. Un teatru perfect. Era drăguț, avea trăsături blânde, dar nu era genul meu. Blond cu ochii albaștrii. Nu-mi plac blonzii, am o obsesie pentru bruneți. Nici măcar nu îmi aminteam cum îl cheamă... Îl aveam de atâta timp trecut în agenda telefonului cu ”Maria” și nu mă obosisem niciodată sa-l strig pe nume încât uitasem cum se numește... Trist, îmi spun în gând și mă cuprinde un râs prostesc.

- Mă bucur că ne simțim bine împreună, zice el interpretându-mi reacția greșit. Mai ești cu tipul ăla?

-Teoretic sau practic? răspund în spirit de glumă.

- Ambele.

- Teoretic cică suntem împreună... dar practic... abia dacă ne suportăm prezența...

- Vrei să vorbesc eu cu el pentru tine? ei hai că asta e bună, să-mi rezolvi tu mie problemele...

- N-ai reuși nimic! Și în plus e gelos și agresiv, nu vreau scandal.

- Dacă mă lași să mă implic îți garantez că aș reuși să-l determin să te lase în pace!

Am ocolit repede subiectul. De ce au oamenii impresia că am nevoie de ajutor în rezolvarea problemelor?

  Atenția mi-a fost îndreptată către băiatul brunet care ne servea la masă. M-a privit toată seara, îl observam cu coada ochiului cum trăgea cu urechea la discuțiile de la masa mea. Cred că mi-a schimbat scrumiera după fiecare țigară fumată. Căuta de lucru prin zonă. Îmi zâmbea frumos și întreba mereu dacă mai doresc ceva. Ah, măi băiatule! Termină cu zâmbetul ăla că îmi scurtcircuitezi sinapsele! Dracu să te ia cât m-am ținut io după tine!

  Tipul brunet era un fost de-al meu. Era tipul pe care l-am ”părăsit” pentru B. L-am cunoscut printr-o prietenă ce locuia cu mine în același cartier. L-am plăcut de prima dată când l-am vazut, în urmă cu câțiva ani. Mersesem în vizită la prietena mea însoțită de o altă prietenă. Coborâsem din bloc.

- Hei fata! strigă el dintr-o gașcă de fete și de băieți sprijinită pe un gard. Se întoarce pietena mea care mă însoțea, Nu tu, aia mai frumoasă! flatată mă întorc să văd cine vorbea. Nu-mi lași și mie numarul tău de telefon? am vazut un tip, brunet cu o freză țepi, pantaloni și tricou largi, o șapcă și o bandană pe mână. Drăguț, mi-am zis în gând, un rap boy.

  Am vizitat-o mai des pe prietena mea, m-am integrat în grupul lor de prieteni, în speranța că-l voi revedea. Și l-am revăzut. Mă aprindeam tot mai tare după el. Nu mă sporta mai nimeni din grupul lor de prieteni, nu fumam, mă exprimam elevat, vorbeam puțin, și nu mă băgam în glumele lor, îmi spuneau ”pocăita”. În afară de prietena mea și un anume Marius, care făcuse o obsesie pentru mine, nimeni nu mă agrea. Cred că păream timidă și inocentă. Brunetul nu prea îmi acorda atenție, se zvonea că prietenul lui cel mai bun, un blond cu ochii spălăciți și trăsături de țăran, mă plăcea. Țăranul de fiecare dată când mă vedea încerca să flirteze cu mine.

- Garsonieră-n pământ îți fac la mișto! cânta rap boy într-o zi.

- Minte-mă în gura mătii că te mint și io! completez eu.

Se uită surprins la mine:

- Asculți Paraziții?

- De la vreo 12 ani, răspund încurcată.

  Am reușit să stau câteva momente de vorbă cu el în particular. Mi-a furat un sărut. Eram topită după el, dar faceam pe indiferenta.

  Într-o zi am aflat că prietena mea se combinase cu el. Am lasat-o baltă, și nu m-am confesat că îmi plăcea prietenul ei. Până într-o zi, când, după câteva luni aflasem că se despărțise de el. I-am spus că îl plăceam și mi-a dat numărul lui de telefon. Am vorbit cu el, îmi promitea că își face timp să ne vedem, bla bla bla, nu ne-am întâlnit niciodată. De fapt ne-am întâlnit întâmplător, prin oraș. Mi-a cerut numărul de telefon scuzându-se că și-a pierdut telefonul și că d-aia n-a mai dat niciun semn de viață. Era cu pietenul lui, țăranul care deși știa că îl plac pe brunet, continua să se dea la mine. Nu m-a sunat nici de data asta. După alte câteva luni m-a invitat prietena mea la aniversarea ei. Să fie sigură că am să vin mi-a promis că va fi și el prezent. N-am stat pe gânduri. Când am ajuns la petrecere am fost profund dezamăgită. Venise însoțit de o fostă colegă din generală pe care n-o suportam. Prietenul lui cu ochii spălăciți era și el prezent, dar de data asta m-a slăbit, fiind preocupat de Cristina.

- Și ce dacă a venit cu aia fato? Nu vezi cum se uită după tine? încerca Cristina să mă îmbărbăteze. Asta e ultima panaramă, și toată lumea știe asta!

  Am făcut tot posibilul să-i atrag atenția în seara aia. Am dansat cu el lasciv toată seara. La un moment dat se apleacă spre urechea mea:

- Mă înebunești! N-am crezut că poti să fi așa senzuală!

- Și prietena ta ce părere are despre asta? întreb ironic.

- Prietena mea? Asta nu e prietena mea, am împrumutat-o și eu pentru o seară! îmi răspunde cu un zâmbet și-mi face cu ochiul.

  Când a sosit momentul să plec, s-a facut că vrea să coboare și el să-și ia nu-știu-ce. M-am oprit cu el în scara blocului, trezindu-mă într-un sărut aprins.

- O să te sun să vorbim! Promit că o să te sun! îmi spune în timp ce mă strângea în brațe.

...Și n-a sunat.

Mi-am luat gândul de la el. După alte câteva luni eram în balcon la prietena mea. L-am vazut în bustul gol într-un balcon de alături, meșterea ceva.

- Tot îți mai place de el? mă întreabă ea.

- Credeam că mi-a trecut...

- Și-a schimbat iar numărul. Îl vrei?

- Ce să fac cu el?

- Sună-l și vorbește cu el! Din câte știu eu te place. S-a retras că a crezut că îți place de prietenul lui. Tăranul cu ochii spălăciți? Nu-l suport!

- Cum să creadă așa ceva?

- Așa am auzit...

  L-am sunat, am facut schimb de adrese de messenger. M-a sunat într-o zi când eram la scoală. Îmi cerea să ne vedem. Îmi trimitea mesaje des. Într-o seară m-a sunat iar, după ce am ajuns acasă dintr-un pub. Chiulisem cu clasa mea de la ore, și stătusem toată ziua și băusem, și nu mâncasem decât niște cipsuri. Am ajuns acasă și am vomitat, nu țineam la băutură, mai și fumasem ”narghilea”. Insista să ne vedem. Era târziu.

- Mami, mă duc până la Cristina să iau o carte! Am nevoie de ea pentru mâine la școală... am mințit eu să pot pleca. Mama nu bănuia cum mi-am petrecut eu ziua, i-am aruncat doar în treacăt că am chiulit de la niște ore și n-a zis nimic.

  M-am întâlnit cu el într-un parc învecinat. Părea de-a dreptul îndrăgostit de mine. Mă săruta neîncetat. Mi-a zis că adevăratul motiv pentru care nu m-a mai căutat era prietenul lui. Mă plăcea și credea că și mie îmi place de el. Dar s-a convins pe parcurs că nu eram atrasă de prietenul lui. L-am găsit schimbat, nu mai era ”rap boy”, era îmbrăcat normal și banal. Am ramas cu un gust amar. Parcă nu-mi mai plăcea de el...

   A continuat să-mi dea mesaje și să mă sune. Se adresa cu ”îngeraș”, ”iubita”... bleah... Insista să ne vedem. Refuzam încontinuu sub pretextul că eram ocupată cu școala și nu mă lasa mama. Începusem să ies deja cu B. Într-o seară eram cu B. în Herăstrău pe o bancă, toamna. Povestea ceva despre un prieten de-al lui care se facuse muci într-o seară la o terasă prin Herăstrău și el a trebuit să îl care pâna acasă.... Se descălțase amicul lui beat, și îl târa în șosete pe astfalt, a căzut în mărăcini, se oprise cu sticla de bere în mână și prinsese o broască... înfipsese borasca cu gura în sticlă și îi dădea să bea bere, după care mai lua și el o gură... Dacă până atunci râdeam de mă prăpădeam, în momentul în care l-am vazut pe brunetul meu, fost ”rap boy” cu niște tovarăși, dintre care unul era chiar spălăcitul, mi s-a pus un nod în gât! Nu mai auzeam ce-mi povestește B., și râdeam forțat. Gașca m-a observat imediat, și m-a dejucat.

- Ce ziceai mă? E ocupată cu școala?

- Daaa! Ia uite ce ocupată e! comentau.

I-am ignorat prefăcându-mă că nu aud, că nu i-am observat, și continuam să vorbesc cu B., și să-i distrag atenția. Parea că a funcționat. Au trecut de noi, iar B. nu a observat nimic. Mai târziu, când am decis să mergem acasă, ne-am reîntâlnit cu ei în stația de autobuz. Iar au început să comenteze. Am putut să-i văd privirea plină de repulsie a brunetului. Era vizibil ofticat. B. i-a observat de data asta.

- Cine sunt ăștia? Ce treabă au cu tine? Îi cunoști?

- Eh... niște ”cocalari” de la mine din cartier. Nu-i băga în seamă. Nu mă suportă! Au încercat să mă curteze, dar nu le-a ieșit și acum se comportă ca niște maimuțe... am mințit eu și l-am sărutat repede să-i distrag atenția. 

- Poate vor să le sparg fața, zice B. cu furie.

- Lasă-i că n-am chef de circ...

 A venit autobuzul.

-Lasă-i să se urce ei în ăsta, noi îl luam pe următorul. N-am chef să le mai aud comentariile...

  Când am ajuns acasă am găsit un offline plin de înjurături. Mă făcea o târfă mincinoasă și mă amenința... Ce să-ți fac fraiere... Când am vrut io n-ai vrut tu... când vrei tu nu mai vreau io...


- D.! Cred că ar trebui să mergem! mă smulge ”Maria” din amintiri.

- Da! Doua secunde să merg până la toaletă, i-am spus și m-am ridicat.

În drum spre baie mă izbesc de brunet...

- Scuze! zic punându-i mâinile pe brațe și împingându-l într-o parte, continuându-mi drumul. Cred că a făcut-o intenționat... Și io? am venit intenționat aici, sprerând că-l găsesc... știam că lucrează aici. L-am mai întâlnit când am mai ieșit cu B. Terasa mea preferată era ocupată și a trebuit să ne găsim altă locație...