Capitolul 3 - Fenomene bizare

   Iar mă simt bântuită. Ar trebui s-o las mai moale cu excesele. M-am speriat aseară. Silueta aia părea reală.
Nu m-am mai panicat așa de acum câțiva ani. Trăiam cu gândul că eram bântuită. Mă uitam seara târziu pe Discovery la Haunting, urmăream cu interes toate emisiunile alea sinistre și îmi făceam tot felul de scenarii în minte. După ce se termina emisiunea încuiam ușa și închideam geamurile  speriată. Stăteam în întuneric singură în cameră auzind cum trosnește mobila. Aveam impresia că aud obiecte mișcându-se în jurul meu, că cineva pășește în pat; m-am trezit din somn odată cu impresia că m-a tras cineva de păr să mă trezesc; altă dată am auzit o oală căzând în bucătărie în liniștea noptii, o spălasem în urmă cu câteva ore și eram sigură că am pus-o foarte bine în scurgătorul de pe chiuvetă; acum câteva veri, într-o altă noapte toridă de vară am visat ceva foarte ciudat, tot ce mi-am amintit e că mă urmarea cineva și m-a strigat atât de tare că m-a trezit din somn, sunetul părea că vine de undeva de afară, iar o ”entitate” a stat lângă mine în pat și mă striga pe nume, după care a ieșit pe geam, spatele meu era foarte rece, desi afară erau vreo 36 de grade. I-am povestit unui coleg la liceu și el m-a ”liniștit” și mai tare: ”da mă, când te vizitează spiritele cică se răcește aerul din jurul tău, sau corpul,nu știai?... și ai răspuns când te striga? cică e bine să nu răspunzi că te cheamă pe lumea cealaltă”.

   Mi-am luat pisică deoarece auzisem că simte energiile astea subtile și absoarbe energia negativă. Stăteam prea mult  de una  singură în casă. M-am gândit să-mi îndulcesc singurătatea cu o companie prietenoasă. Citisem niște studii care susțineau că oamenii cu animale de companie sunt mai puțin stresați și mai veseli. Adevărul este că te simți mai bine când vezi că îi pasă de tine cuiva, că te urmărește și încearcă să-și demonstreze afecțiunea necondiționat. Pe mine mă amuză tare pisica mea când văd ce boacăne face, mă face să uit instantaneu de orice problemă când vin acasă și o găsesc așteptându-mă lângă ușă.

     Toate dramele și fricile astea au încetat când am început să aprofundez subiectul: am ajuns la concluzia că există mai multe dimensiuni, entități, energii subtile, joase sau înalte; nu există binele fără rău și răul fără bine, dualitatea e o trăsătură specifică universului ( masculin/feminin, ying/yang, pozitiv/negativ), așadar fiecare acțiune, gând formă are ambele valențe, orice faptă poate fi atât bună cât și rea. Mă gândeam la exemplul unui cerșetor, treci pe lângă el, ți se face milă, îî dai niște bani, crezi că ai făcut o faptă bună, că l-ai ajutat să își ia ceva de mâncare, dar el își cumpără băutură, intră în comă alcoolică și moare. Deci a fost o faptă bună sau rea? Și cred că orice acțiune are atât o parte negativă, cât și una pozitivă. Iar dacă ne raporăm la Dumnezeu ca entitate supremă care tinde spre absolut și spre perfecțiune, am spune că e prea preocupată cu desăvârșirea în loc să se ocupe de judecăți sau pedepse; o forță creatoare cu design inteligent, care a creeat totul în așa fel încât să tindă spre desăvârșire, armonizare, perfecționare și autodepășire. Acestea fiind spuse, am citit o carte a unui tip ce avea aceleași probleme ca și mine cu entitățile spirituale (fantome, spirite, etc). Nenea ăsta povestea că a aflat că dacă tu nu permiți să ți se facă rău nimeni nu te poate atinge. Asta presupune un exercițiu de meditație și de conștientizare, fără negare și sentimente negative. Toate ființele fac parte din aceeași fortă creatoare și scopul principal e evoluția. Ce nu agreezi la ceilalți înseamă că nu agreezi la tine și  ții ascuns în subconștient. Asta presupune că ar trebui să fim mai toleranți unul cu celalalt. Să lăsăm în pace bietele spirite captive în timp și spațiu, atașate energetic de locuri, oameni sau obiecte. Nu cred că au un scop de a face rău, doar sunt confuze. Dacă nu le dăm atenție nu ne deranjază. O formă prinde viață când îi atașăm energie. Pentru că tot sunt studentă la psihologie, am observat că fiecare om funcționează după propriile lui legi, și orice experiment în prezența unui observator e influențat de către acesta deoarece observatorul se așteaptă la un anumit rezultat, are anumite credințe și convingeri, și este imposibil să nu influențeze experimentul și/sau rezultatele lui. 

  Gândesc ”limpede” mahmură. E 1:30 ziua, și stau de vreo juma` de oră și filozofez, mă contrazic și mă aprob în gând la o tigară în bucăturie. M-a trezit Cristina, mi-a zis să trec pe la ea, să mai stăm de vorbă. Trec... doar e prietena mea cea mai bună de mai bine de 10 ani. Profit de orice ocazie să ne vedem.

- Frate deci nu e posibil așa ceva! Doaaaaaamneeeeee! vine pufnind din camera lui și se oprește în hol uitându-se la mine.

- Ce s-a întâmplat, mă băiatule, cine te-a suparat?

- Deci am făcut comandă, mi-au zis c-o trimit, n-a ajuns nici până azi! a urmat un amalgam de înjurături și fraze de neînțeles....

- Hoo, fă nebuno! Ia-o mai ușor că n-am înțeles nimic, parcă vorbești în chineză! Și mai sunt și mahmură! i-am cerut cu o mimică amuzată.

A chicotit și a luat-o de la capăt mai detaliat. Frățiorul meu mai mic era supărat că își comandase acum câteva săptămâni o carte despre programare de pe un site, a sunat de mai multe ori după ea și nici până în ziua de azi nu a primit-o.

- Mă duc să o caut prin librării că dacă stau după ăștia îmbătrănesc!

- Du-te co..ie la ăștia de la obor cu tarbele alea de cărți, că-s mai aprovizionați decât orice librărie!

- Mă duc, mă duc! Tu unde pleci?

- Afară! răspund impasibil.

- Afară unde?

- Afară!

  Cobor din bloc și mă opresc la magazin să iau ceva de băut. Întodeauna când mă duc la Cristina iau ceva, iar dacă vine ea la mine cumpără ea.

Salut vânzătoarea de la magazin, întâmplarea face să-mi fie și vecină.

- Ce faci copilu`? Ce-ți dau?

- 4 Heineken.

- Ce-mi place cum ți-ai facut parul! Întodeauna mi-am dorit să am și io părul așa!

Îmi bag mâna prin părul meu ciufulit, făcut un creț isteric, gen afro. Abia am putut să-l potolesc acasă strângându-l cu un elastic într-un moț în vârful capului.

- Păi și ce te oprește? întreb cu un rânjet.

- Păi acum mai am din ce? spune vecina și își apucă o șuviță care îi cădea pe față.

Normal că nu, doar io te-am tuns bob, spun în sinea mea și-i scot limba.

Ajung la Cristina, mă instalez. desfac dozele și ne ducem pe balcon la tigară.

- A întrebat ... de tine!

- Da? cu ce ocazie?

- Mi-a zis că s-a întâlnit zilele trecute cu tine. Mă întreba dacă mai esti cu B.

- Și ce i-ai zis?

- L-am întrebat dacă l-a vazut vreodată pe B. Și dacă vrea probleme...

- Strici tu toate combinațiile! io arunc zâmbind ironic.

- Îți place ...? Că el te place... răspunde Cristina ironic.

- Nu fată că e mic! Îl iau de crescut? E mai mic ca mine, are și numai glume infantile... ce să fac cu el? raspund cu regret.

- Știu, tocmai d-aia nu i-am dat apă la moară.

Am stat cu ea de vorbă toată ziua. Ne povestim toate alea, îmi place că nu e genul care te judecă, nu se chinuie să dea sfaturi dacă nu e domeniul ei, mă acceptă așa cum sunt și nu ține să-mi contrazică acțiunile. O prietenă bună în adevăratul sens al cuvântului.

- Ai vrea să locuiești cu mine dacă mi-aș face o casă mare în afara Bucureștiului? o întreb io dintr-odată.

- Da, mi-ar plăcea. Ar fi drăguț.

- Nu ar mai trebui să mai lucrăm, am face ce vrem noi toată ziua, ne-am dezvolta creativitatea... visam io cu ochii deschiși...

    Suna telefonul meu. Mă uit să vad cine e. Am mai respins vreo 5 apeluri de la B. N-aveam chef să-i răspund, oricum mă sună aiurea de 10 mii de ori ce zi, fără să zică nimic interesant.

    Mie și așa nu-mi place să vorbesc la telefon. Scurt și la obiect, dacă vrei să stăm la povești ne întâlnim față în față. Ce bine ar fi să își dezvolte toți oamenii telepatia. Nu s-ar mai face atâta risipă de resurse, minus poluarea radio și facturile la compania mobilă. Cu persoanele apropiate reușesc să comunic prin telepatie. Pe mama o simt de la mii de kilometrii distanță dacă se simte bine sau nu, când se întâmplă ceva cu ea, dacă e supărată sau veselă. La fel și fratele meu, Cristina sau B. Și mai am o categorie de oameni pe care funcționează un fel de telepatie indusă, când mă concentrez asupra persoanei, mă gândesc la ea sau vorbesc despre ea cu dor și însuflețire persoana aia mă caută, într-un timp relativ scurt.

Cum se întâmplase acum. Mă sunase vara mea, să ieșim la o terasă.

 Am luat-o pe Cristina, oprindu-ne la terasa mea favorită din cartier. Am stat toate 3 la masă, am râs, am povestit, am fumat mult și am băut mult. E un chelner draguț și atent. L-am auzit cum discuta cu un coleg de-al lui:

- S-a pus aici la masa asta?

- Da` nu știi că aici se pune mereu?

Am o masă favorită de 6 persoane, unde mă așez mereu, fie că e aglomerat, fie că suntem doar două sau trei persoane ocupând o masă mare. El știe unde mă pun de obicei și nu încearcă să mă deranjeze că sunt client fidel și las șpagă mare.

- Îți mai aduc o bere? întreabă politicos.

- Mai adu-mi una.

După 20 de minute...

- Mai vrei una?

- Mai adă una.

După 30 de minute...

- Să-ți mai aduc o bere?

- Hai mai adu-mi una...

Și numai așa mă ține până cer nota!

În timp ce eram la masă cu fetele, printre râsete și zgomote îmi aud telefonul sunănd. B... nu i-am răspuns toată ziua.

- Da!

- Ce faci ubi de ce nu răspunzi la telefon? zice cu un ton mieros, de teamă cred să nu-i închid telefonul.

- Bine.. Am avut treabă și d-aia n-am răspuns.

- Ce treabă ai avut? Și ce se aude acolo? E gălăgie, de-abia te aud!

- Uite am ieșit la o terasă cu un gagiu! spun pe un ton amuzat.

- Pe bune?

- Da mă! Hai că nu e frumos să stau la telefon, să-l las să mă aștepte.

- Ce gagiu mă? Zi unde ești și cu cine! întreabă furios.

- Sunt cu varămea și Cristina.

- D. io vorbesc serios. Cu cine ești?

- Deci care variantă îți place mai mult? Că văd că nici așa nici așa nu-i bine.

- Chiar ești cu varăta?de data asta a sunat doar îngrijorat.

- Da mă, da! Vrei să ți-o dau la telefon? Nu mă mai stresa atât!

- Pzd mătii de mâță mincinoasă! Bătaie ce meriți tu! adaugă pe un ton vesel de ușurare. Gelos până la Dumnezeu... de aia îi și fac glume d-astea nesărate să se lecuiască, sau să-și facă mai mult sânge rău. Iar apelativul ”mâțo” mă enervează maxim (la fel ca și bubi, prințeso, pupușă, și alte dulcegării), și asta pentru că știu că-l folosește cu scopul de a mă subestima pe mine și de a se pune pe el într-o lumină mai matură.

- Ne vedem și noi azi?

- Nu ne-am vazut ieri?

- Și ce dacă ne-am vazut ieri? Ne mai vedem și azi!

- N-am chef de tine azi. răspund plictisită.

- De ce?

- De ce, de ce... DĂ MERE! N-am chef și gata!

- Ești rea..

- Deloc...

- Bine hai că ne auzim mai încolo... te pu... și n-a mai apucat să termine că am închis direct.

 Am ajuns acasă beată ca lumea, și am căzut lemn...