Am căutat întodeauna să îți fac pe plac, să mă apreciezi, să fi mândru de mine. Făceam curat și mâncare, spălam rufele de mână pentru că nu știam să folosesc mașina de spălat. Luam note bune la școală și premiul întâi. Căutam întodeauna atenția ta. Mama era geloasă că n-o iubeam mai mult pe ea.Complexul lui Oedip într-o stare mai latentă. Și, tu, când m-am născut ți-ai dorit să fiu băiat. Ai fost dezamăgit că n-am fost băiat. Ți-ai mai făcut un băiat. Când am crescut ai văzut că sunt mai capabilă decât băiatul tău, el era plângăcios și timid, eu nu. Mă obligai să fac temele cu el, să învețe cu mine, poate așa credeai că va avea și el note mai bune la școală. De mine nu s-a ocupat nimeni. Țin să îți precizez că nu făceam temele cu el, era prea plictisit să asculte explicațiile mele, prea leneș, îi scriam eu temele cu mâna stângă, să pară scrisul lui urât și tremurat, că altfel treceau ore și nu ne mai lăsai afară. Mă puneai să-l car toată ziua după mine, băiatul tău incapabil să își facă prieteni. Tu trebuia să te ocupi de el, nu eu! Tu l-ai făcut! Îl legam de gard în fața blocului cu șireturile de la încălțăminte sau de la hanorac, să nu se țină după mine.
Nimeni nu poate să îti ia locul. Mă uit la iubitul meu și încerc să te găsesc, nu ești aici... nu seamănă cu tine... tu te pricepeai la toate, el e un cretin care doar încearcă... el nu e în stare de nimic... face chestii pe care i le cer în silă, fără să se dedice ca tine, din obigație fără pasiunea pe care o puneai tu... încearcă să se priceapă... stiai să schimbi un bec, să repari o mobilă, chestii pe care le fac bărbații în familie, la care nu prea se pricep femeile. El nu... nu are calitățile tale.E mai blând și mai moale ca tine, se enervează repede dar îl potolesc de tot...
Unde ai plecat? Nu îți e dor de mine? Ști ce ai lăsat în urmă? O fetița înduretrată de 13 ani, un fiu îndurerat de 12 și o mamă pierdută de 32.... a trebuit să îți țin locul... ști cât de greu a fost? cât de greu e să mimezi masculinitatea și caracterul tău dur? Ne-ai lasat fără protecție... Ai nimănui... A vrut să se sinucidă din cauza ta... și n-o condamn.... te-ai iubit mult, chiar dacă ai chinuit-o... ai cenzurat-o... i-ai acaparat personalitatea cu personalitatea ta mai puternică... ai luat ce era mai bun de la ea și ți-ai trasformat-o în sclava ta personală... o femeie tanară ce nu știa cu ce se mănâncă dragostea... a avut încredere în tine și tu ai profitat din plin... Tânără prostuță și îndrăgostită... victima perfectă... pentru un baiat ”rău”...
A trebuit să mă descurc cu ea când tu ai plecat, a trebuit să o conving că n-ai fost nimic decât durere... că poate ai fi omorât-o din cauza egoismului tău, într-un exces de furie, gelozie și o cantitate considerabilă de alcool... Am convins-o că are o șanță la o viața mai bună acum, datorită lipsei tale.... dar știu că vorbeam prostii... când zâmbeai răsărea soarele... când spuneai o glumă atingeai pe toată lumea... am moștenit sarcasmul tău... sociabil și ”petrecăreț”, prea petrecăreț... caracterul masculin... I-am amintit de toare scandalurile și bătăile îndurate din cauza ta. De toate. De zilele când veneai beat și nervos acasă și îți vărsai nervii pe noi. Mai ales pe ea. Și tot am convins-o greu, a plâns un an de zile în fiecare zi, era distrusă complet. Nu mi-am permis să sufăr atunci, nu mi-am permis să îi arăt cât de tare mă doare, că o deprimam și mai rău.
Mi-e dor de tine... așa de rău încât doare... toată lumea din jurul meu spune că îți semăn... ”ești irascibilă ca tactu`”... ”tactu` zicea la fel”... ”ai început să semeni cu tactu`”... ”bei până nu te mai oprești exact cum facea tati”... da.... trist.... ți-am moștenit multe ”calități” ... tot ce urau oamenii la tine... asta am eu... ești mândru de mine? eu nu aș fi în locul tău..... am ajuns o fiică depravată, alcooolică și curvă... da curvă. În ciuda faptului că am cunoscut doar un bărbat îmi doresc să cunosc și alții. Visez la altii.... Vreau unul ca tine... brunet, inteligent, priceput la toate, cu un răspuns pentru toate, arogant, masculin, ironic, vulcanic, agresiv, egocentric, protectiv, amuzant... O să-l găsesc?
Ai idee câte coșmaruri am avut? De câte ori te-am visat? Murind? Certându-mă? Alături de mama? Tu ești parte din familie, indiferent de ce relații are mama. Tu ești mereu acolo , o figură parentală care mă mustră de fiecare dată când fac ceva rău...
Te-am văzut murind... te-am văzut murind și asta mi-a acaparat visele, s-au transformat în coșmaruri, noapte de noapte. Am învățat cu greu să le controlez. Nici acum nu pot în totalitate. Te-am pus în diferite ipostaze... însă în realitate nu mai ești niciodată viu... Te-am visat murind și revenind în multe feluri. Te creez din amintiri... te iubesc.. tu ești cel mare, eu sunt cea mică, tu mi-ai dat viață și-n fața darului tău mă-nclin. Ce e al tău las cu tine (dorințele tale, pentru mine, sfaturi, așteptări) ce e al meu iau cu mine.
Plâng ca o prostă când îmi amintesc de tine. De furie, de tristețe, de dor. Îmi amintesc de sfârșitul clasei a patra. A fost una dintre cele mai îngrozitoare zile din viața mea. Aveam 11 ani, tocmai îi împlinisem în urmă cu câteva zile. Ai venit acasă de la servici, te-ai dus până jos în fața blocului. Ai stat ceva vreme cu ”băieții” la o bere... sau mai multe. Ai venit înapoi cu o furie inimaginabilă. Prietenul tău cel mai ”bun” ți-a zis că ne-a văzut pe mine și pe fitu` într-un mijloc de trasport departe de casă. Ți-a zis ca să te mustre pentru că ne lași de capul nostru.
Ne-ai întrebat pe amândoi ce am facut în ziua respectivă. Eu ti-am spus că am stat cu fetele în fața blocului, fratimiu a inventat o miniciună. Amândoi am mimțit dar tu l-ai crezut pe el. Și m-ai bătut pe mine, cu bestialitate. Ai folosit cureaua ta de armată preferată, din piele, groasă de aproape un deget și cataramă metalică.
Ți-a spus că ne-am dus amândoi în parcul circului, m-am întâlnit cu niște fete și cu un băiat, că el s-a simțit prost, nebăgat în seamă, în plus și a plecat acasă. Și de acolo povestea prietenului tău că s-a întâlnit nevasta lui cu băiatul tău de 10 ani într-un mijloc de transport departe de casă.
De ce l-am lăsat singur? Pentru că aproape îl uram că mă puneați mereu să am grijă de el. Era al vostru nu al meu, voi trebuia să vă ocupați de creșterea și educarea lui. Nu eu.
Nici n-ai vrut să auzi varianta mea. Și nu ți-aș fi spus adevărul. Adevărul era că mă îndrăgostisem.
Știai că se întâmplă ceva suspect cu mine, că mă ascundeam cu ceva mereu. Am cunoscut un băiat când m-am dus la teatru, cred că undeva prin luna aprilie. Era șaten închis cu ochii verzi, cu o față de puști cum aleg actorii adolescenți la t.v, drăguț, carismatic. Prima dată când l-am văzut la teatru am crezut că sunt albaștrii. Stătea chiar în fața mea pe scaun se bătea și se prostea cu un coleg din clasa lui. Zaharia. De colegul ăla era îndrăgostită prietena mea Isa. Îmi tot vorbea și povestea de el, de cât de frumos, interesant, și de cât de mult îl iubește. Pentru că stăteau în fața noastră mi-am concentrat atenția pe acțiunile lor. Dar pe mine nu mă înteresa Zaharia. Pe mine mă interesa celălalt. Băiatul misterios cu ochii albaștrii (așa îi vedeam eu în întunericul din sala aia de teatru), erau foarte deschiși la culoare, mari, avea genele dese închise la culoare încadrate de sprâncene arcuite, părea încruntat, iar pe lângă privirea care mi-a tăiat răsuflarea mai avea și niste buze mari apetisante și umede. Nici nu îmi amintesc piesa de la teatru, știu doar că nu m-am oprit din holbatul la băiatul din fața mea. Ne deranjau ei oricum cu gălăgia lor, ne-am bătut cu niște floricele.
Prietena mea s-a prins imediat, și nu s-a oprit cu întrebările până nu i-am spus că-l plac. Știi ce a făcut nebuna? A doua zi la școală a venit la mine în clasă grăbită să-i dau numărul meu de telefon. De mobil? nu, nu de mobil. Nu aveam mobile pe vremea aia, cine avea mobil era om de afaceri, important. I-am dat numărul de fix. Am întrebat-o ce vrea să facă cu el. A zis că l-a cerut băiatul de la teatru. Eram în culmea fericirii. N-a vrut să-mi dea mai multe detalii, a zis că vorbim la telefon noi doi mai departe. Și a sunat. Imediat după ce am ajuns acasă. Eram așa de nervoasă să nu ajungi tu înainte acasă să răspunzi tu la telefon. M-am întâlnit cu el. Ne-am plimbat.
-Răspunsul meu la întrebare e da, îmi zice în timp ce ne plimbam. Nu avea ochii albaștrii erau verzi, ca de pisică, intenși.
- Ce întrebare? aratam confuză.
- La întrebare.
- Care întrebare?
- La întebareaaa pe care mi-a pus-o Isabela.
- Stai ce? Ce ți-a spus Isa? Doamne îți jur că nu i-am zis io să vorbească cu tine. Când o văd o omor. Ce ți-a spus? cred că mă înroșisem de rușine, chiar nu bănuiam nimic din ce ar fi putut să-i fi spus fetița neastâmpărată care își bagă mereu nasul unde nu-i fierbe oala.
- Mi-a spus să îi răspund la o întrebare, și i-o i-am cerut numărul tău să îți răspund personal.
- Care întrebare?
- Întrebarea care ai pus-o tu... ai trimis-o pe ea să mă întrebe...
- Uau... ăăă... și care era întrebarea? N-am trimis-o să te întrebe nimic.
Devine enervant jocul ăsta cu întrebarea.. ZII ODATĂ ÎNTREBAREA!
- A venit la mine în clasă, m-a întrebat dacă îmi amintesc de tine de ieri de la teatru, și că... de aici nu am mai înteles ce spunea pentru că se fâstâcea și bâlbâia prea tare.
- Stai că nu înteleg nimic. Deci care era întrebarea?
- În fie, nu mai contează.
- Ba contează! ZIII!!! am cerut eu nerăbdătoare.
- Nu mai contează!
- O să-mi spună Isa oricum. Deci o omor când o văd, o distrug, o desființez. Tot nu vrei să-mi spui care era întrebarea? Trebuie să fi fost ceva important de ai vrut să ne vedem să îmi răspunzi personal.
- Eu... ăăă... în fine nu contează, am crezut altceva, ea mi-a spus altceva... și iooo...ăă...
- Dacă tot repeti întruna asta eu o să plec acasă.
- Stai nu pleca... se uita rugător la mine. Cred că mă place și el. O simt. Se uită în felul ăla la mine.
- Nu plec dacă îmi spui care era întrebarea, am început să prind curaj.
Arăta frustrat, ne-am oprit să stăm pe un gard. Își privea teneșii, roșața din obrajii lui se mărise, arăta și mai draguț. A venit hotărât deoarece credea că eu îl plac, și că am trimis-o pe prietena mea cea mai bună să ne facă lipeala. Dar eu nu știam nimic din toate astea, și acum că îmi dădusem seama mă făceam că nu înțeleg.
- Bine... ăăă.... atunci răspunde-mi tu mie la întrebare.
- Mă tot înebunești cu întrebarea asta! Care întrebare?!! Cum pot să răspund la o întrebare pe care n-o știu?!
- Răspunde întâi și după aia ți-o zic, se uita la mine cu un zâmbet ștrengar.
- Cum să răspund așa aiurea?
- Cred că ti-ai dat seama până acum.
- Nu, nu mi-am dat seama! Ști ce? Hai că plec. Mă enervezi deja.
-Stai! Stai! îmi taie calea. Se uita împrejur intimidat. Mie îmi place te tine... și... ăăă... am crezut că și tie...
- Așa... cred că mă înroșisem răău de tot pentru ca acum se uita la mine mai puțin intimidat.
- Deci îți place?
- De tine? .......ăăă.......... ești .... drăguț... când mi-am ridicat privirea să-l privesc în ochi mi-am ținut respirația. Iar iși luase zâmbetul ăla... avea pupilele dilatate la maxim...
- Și îmi răspunzi la întrebare?
- Iar începi? Ce întrebare?
- Aia pe care mi-a pus-o Isa.
-Dacă mi-o spui și mie poate răspund la ea.
- Deci...ăăă... Isa m-a întrebat dacă...ăăă.... spunea de parcă se anunța marele câștigător... Dacă vreau să fi prietena mea, aruncă repede îmbujorat.
- Oo... înteleg..
- Deci...
- Deci...
- Răspunzi?
- Tu ce i-ai răspuns ei? mă prefăceam că nu înteleg...
- Ți-am răspuns ție mai devreme! știu, știu, dar voiam s-o mai aud odată.
- Vrei?
- Da, vreau, am răspuns încurcată.
Doi copii inocenți și prostănaci. Am continuat să ne vedem, să ne petrecem timpul îmreună. Ne căutam reciproc. Niciodată nu stateam singuri. Mereu trebuia să se țină fratimiu după mine. Nu se suportau și se ciondăneau mereu. Așa e fratimiu, cred ,cu toți prietenii/ iubiții mei. Vecinii de la bloc credeau că e un verișor de-al meu, așa a împrăștiat Isa zvonul. I-am povestit toate detaliile, și-mi venea s-o pup pentru imprudența ei. El se lăuda că e mai mare ca mine că are 12 ani...
A durat săptămâni până m-a sărutat prima dată. Era seară, și-a luat la revedere de la mine și m-a pupat brusc pe buze. Avea buzele moi... umede... delicios. După faza asta așteptam cu nerăbdare serile să ne luam la revedere. Ma întrebam cum se sărută franțuzește... Tânjam dupa un moment de intimitate.
Odată am fost la el acasă. Cu fratimiu. Era cu un văr de-al lui. M-a sunat și m-a chemat la el sub pretextul să jucăm cărți. A insistat să nu-l aduc și pe frățiorul meu iubit, dar nu mă lăsați afară fără el. Și el era încăpățânat și enervant se ținea dupa mine peste tot, mă amenința că mă pârăște că am prieten dacă încerc să scap de el. Am ajuns la el. Ne-am jucat cărți. Ne-am distrat. M-a ținut în brațe. Cred că mi-au ars obrajii pe tot parcursul șederii mele acolo, la un moment dar vărul lui l-a luat pe fratimiu sub nu-mai-știu-ce-pretext să ne lase puțină intimitate. M-a sărutat mai mult de câteva secunde. A fost mai intens și ciudat. Era o experiență nouă pentru mine. Momentul a fost stricat de fratimiu care a venit supărat să mergem acasă. Că dacă nu merg mă pârăște. Băiatul cu ochii verzi avea o privire de ”îl bat io dacă vrei” . M-a enervat atat de tare că i-am tras câteva palme pe drum spre casă de nervi. Chiar nu întelegeam care e problema lui. Îi plăcea să mă sâcâie.
Când mă suna, ai răspuns tu de câteva ori. Zicea că e un coleg de clasă. Trebuia să mă prefac că-i dădeam temele la telefon. Nu, nu era coleg de clasă. Normal că nu ați mai auzit de numele lui până acum. Noroc că ești ignorant și nu mi-ai cunoscut colegii. Mama părea să știe. A intrat în bloc, venise de la servici, el era tolănit pe scări cu capul la mine în brațe. Cu noi mai era Isa. S-a dat greu la o parte, nu s-a prins că e mama. La tras Isa, iar eu m-am ridicat repede s-o ”întâmpin”. Când m-a întrebat cine e i-am zis că e coleg cu Isa de clasă.
Învățătorul lui se iubea cu învățătoarea mea (am înțeles că s-au și căsătorit mai târziu), stăteau în pauze mult la cafele și la țigări, și el venea să stea cu mine în pauze.
Din clasa întâi până în a patra l-am iubit pe Andrei, băiatul cu ochi albaștrii și părul creț de la noi din clasă. Toate fetele erau înebunite după el. Și toți băieții erau înebuniți după mine. În clasa a doua, după ce mi-am revenit după operația de apendicită învățătoarea v-a chemat la școală pe motiv că am luat un 8 la franceză și pot mai mult, ea poate să mă ajute. Puteam și fără ajutorul ei să învăț bine, a aruncat momeala și voi ați mușcat-o .
Am început să fac meditații cu ea la Andrei acasă. Îmi convenea de minune, nu mă plângeam și m-am dus mereu și în anii următori. Bunica lui ne facea gogoși și alte gustări, învățătoarea stătea la cafele și la povești cu familia lui mereu în bucătărie, iar eu îmi petreceam timpul cu Andrei. Ne jucam, vorbeam.
Știa că îl plac, i-am spus asta prin clasa întâi sau a doua, a roșit instant și nu mi-a răspuns nimic atunci. Ba chiar am avut impresia că mă evită. La meditatii era timpul nostru, privat, momentele noastre de intimitate. Un coleg, prieten bun cu el mi s-a confesat că și el și Andrei sunt îndrăgostiți de mine. Mă interesa doar partea cu Andrei.
În clasa a patra îl sunam toată ziua pe Andrei, eram apropiați, și ne petreceam mult timp împreună. Îl chemam la noi acasă ”să ii arat calculatorul meu”, eram singura din clasă care avea calculator. Nu ne jucam pe calculator, venea la mine și stăteam de vorbă. Fratimiu se juca, îl țineam ocupat. Voiam un moment să-l prind și să-l sărut. Minte de copil bolnav, obsedat... mda... N-am fost o fetiță prea cuminte.
Odată în timp ce îl gâdilam m-am facut că alunec peste el și l-am pupat pe buze, așa, din greșală. A fost surprins, dar n-a reacționat. Era timid, se înroșise din cap până în picioare. Mă enerva că la școală făcea pe indiferentul câteodată. Deși îmi recunoscuse că mă place nu acționa în niciun fel, parcă aștepta totul din partea mea. Auzisem la un moment dat că prietenul lui e gelos, și d-aia nu prea mă bagă în semă câteodată. Ce nobil... atât de nobil încât mi-a dispărut interesul pentru el și mi-a aparut pentru altcineva.
Mi-a dispărut interesul și mai mult când am auzit că se transferă din a cincea în clasa de franceză. Nu o să mai am la cine să mă holbez în ore... Mi-a sugerat să mă transfer și eu dar nu eram așa moartă după franceză. Mi-a dat de înțeles că el nu vrea asta, dar îl obilgă părinții. Eu nici nu v-am spus vouă de clasa de franceză să nu vă faceți vreo idee.
Noul meu prieten venea în clasă și se urca pe banca mea. Stăteam de vorbă și îmi oferea multă atenție la școală. Auzise de povestea mea cu Andrei și cred că încerca să își marcheze teritoriul. Fetele de la mine din clasă se băgau cu el în seamă. Asta mă enerva... au fost de acord că e mai drăguț ca Andrei. Asta îmi plăcea...
Ne-au combinat învățătorii odată clasele. Învățătoarea mea avea treabă și ne-am dus la ei în clasă. Am stat cu el în bancă și mă tinea de mână. Sunt sigură că Andrei a observat asta. Dacă nu era sigur până atunci că e ceva între noi și poate suntem doar prieteni, gestul ăsta l-a convins. Nu mai vorbea deloc cu mine, mă evita.
Am făcut banchet de sfârșit de a patra, la noi în clasă, cu ambele clase. Eram în culmea fericirii când am aflat. Andrei era profund indignat. Era un moment frumos și trist în același timp, că nu mai rămâneam toți împreună, unii se transferau în alte clase, unii în alte școli... Învățătoarea noastră a început să plângă, la fel și niște colege..
- Nu vrei să dansezi cu mine? îmi spune în timp ce mă fixează cu privirea. Avea pupilele dilatate, ochii ăia de pisoiaș ce nu poate fi refuzat.
- Sunt cam mulți părinți aici, poate se prinde cineva că suntem împreună, am mințit eu în timp ce îl căutam cu privirea pe Andrei.
Cred că m-a simțit, în momentul următor eram luată cu forța spre zona unde se dansa, și-a pus mâinile pe talia mea și m-a forțat să-mi pun brațele în jurul lui. Avea privirea aia pe care o are un puști îngânfat care se dă în spectacol. L-am găsit pe Andrei cu privirea, avea lacrimi în ochi și a ieșit din clasă.
-Ești transpirat... zic trăgându-mă puțin. Cred că a părut un gest de dezgust.
- Și ? E vară, lumea traspiră vara. E cald aici!
- Mă duc până la toaletă. Uite dansează cu Alberta, și o trag pe colega mea de mână lângă el. Era mai mult decât încântată.
L-am căutat pe Andrei în speranța să lămurim niște lucruri între noi. Dar nu l-am mai găsit. Plecase acasă. Acum îmi simțeam inima sfâșiată. Credeam că nu o să-l mai văd vreodată, și cu siguranță n-ar mai fi vorbit niciodată cu mine.
Alberta a dansat mai mult decât trebuie cu prietenul meu. Cred că el se răzbuna pe mine pentru scena de mai devreme. Eu făceam pe indiferenta.
- Deci nu știu cum să îți spun să nu te superi pe mine, își mușca buza de jos cu emoție.
- Ce e? i-am cerut eu.
- Promiți că nu te superi? mă întreabă ea.
- Promit! Ce e? nu aveam chef de copilăriile ei. Era prietena mea cea mai bună de la școală.
- M-am îndrăgostit de prietenul tău! știam fraiero, după cum te uitai și pisiceai pe lângă el când venea la noi în clasă.
- Dacă îți place de el ți-l fac ție cadou! zic pregătindu-mă să ies din toaleta fetelor.
- Serios?
- Serios! Pare că și el te place, ia-l tu! zic enervată și ies pe ușă.
Cred că i-a zis și lui dialogul nostru din baie că el mă fixa cu o privire furioasă.
- Noi mergem în parc D.. Vii? zice Alberta agățată de prietenul meu, sau să-i spun fostul?
- Nu vin, am răspuns sec.
- Hai te roooog! insistă ea acum agățată de mine.
- Merg și eu și Zaharia, îmi zice Isa. Hai și tu.
- N-am chef Isa, chiar nu vreau să merg, tot ce îmi doream acum era să merg acasă și să plâng...
- Ce-ai pățit? mă întreabă ea făcându-mi semn.
- Îți povestesc mai târziu când ieșim afară.
M-am supărat pentru că insista Alberta să merg în parc nu el. El n-a zis nimic. Doar a stat acolo. Mai târziu când am ieșit cu Isa i-am povestit de faza cu Andrei, și mi-a zis că în parc ”prietenul” meu i-a spus să-mi transmită să nu-l mai caut niciodată. Deci era fostul...
Am fost și mai sfâșiată. Toată noaptea doar am plâns...
Am pierdut de două ori în aceeași zi. Eram deprimată. Și ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns ai venit și tu cu durerea fizică. Nu era de ajuns să mă doară pe dinăuntru, trebuia să mă doară și pe dinafară. M-ai bătut până noaptea la ora 12 când a venit mama de la servici. S-a băgat să te potolească și ai lovit-o și pe ea. Peste față. Mă întreb ce fel de tată poate să reacționeze așa violent cu un copil al lui? Îmi repetai încontinuu că tu m-ai făcut tu mă omori, m-ai făcut curvă, m-ai făcut în toate felurile. Și nici nu ai ascultat varianta mea.
Era ziua mea, și i-am cerut lu` fitu, măcar de ziua mea să mă lase singură, să nu mă mai urmărească. A acceptat mai mult de frică. Plănuiam să mă vad cu el dar nu l-au lăsat părintii lui afară. Mi-am petrecut ziua cu Isa.
Copilul tău cretin s-a dus singur în parcul circului. Și ce? S-a întâlnit cu nevasta lu` bețivul ăla de prieten al tău și ăla la o bere a dramatizat puțin lucrurile. Ți-a zis că m-a văzut cu vreun băiat sau ceva? Era gelos că nu umblu cu fisu`? Nu înțeleg de ce se bagă oamenii aiurea, cică să facă bine. Și fitu ca să-l crezi ți-a dat cateva detalii și nume, că m-am întâlnit cu Isa și Alexandra - care tu crezi că e curvă pentru că a luat-o frasu de la o petrecere de unde încerca să-și piarda virginitatea cu unul, la 15 ani. Și lumea a împrăștiat povestea cu rapiditate, că e picantă.
Ai avut dreptate în privința ei oricum. N-aș spune că e curvă doar imprudentă. Dar nu atunci, mai târziu după ce ai murit. S-a angajat profesoară de engleză la fosta mea școală. Alexandra a apărut pe net filmată de unul pe ascuns cu web, în filmuleț încearcă să pară bărbat bine, dar bărbat bine era dacă apărea o Alexandra satisfăcută. S-a mutat din cartier și și-a dat demisia de la școală (sau poate a fost dată afară)...
Dar atunci n-am fost cu Alexandra în parc așa cum a susținut băiatul tău. Știam că n-am voie să stau cu ea. Ai aflat tu că fumează, ai crezut că poate mă învață la prostii. Ghici ce? Și eu tot pe la 15 ani m-am apucat de fumat? Știi cu cine? Asta e partea cea mai frumoasă... Cu prietenul mamei de 22 de ani! Da! da! Ai auzit bine. Oare cât m-ai fi bătut pentru asta? Sau pentru când chiuleam de la școală și mă duceam cu colegii mei de liceu în baruri? La 11-12 ziua eram acolo. Fumam narghilea, beam bere, eram doar eu și colega mea de bancă depravată, care și-a pierdut virginitatea pe la 12-13 ani, și cu care mă mai sărutam ocazional. În rest numai băieți. două fete și 8-10 băieți. N-am pierdut festivalurile berii din Piața Constituției. A aflat și mama că fumez, m-a pârât fitu! Căuta bani în buzunarele mele și mi-a găsit țigările. I le-a dus imediat. După ce am mințit-o și nu ma crezut că nu-s ale mele mi-a zis că nu-mi mai dă bani de buzunar. He he! Ce bine că am admiratori și în liceu! Prin baruri oricum nu plăteam eu.
Tu ai fost un băiat rău și stiai cum gândesc băieții răi. Femeile își doresc băieți răi. Dar mai cizelați și fără vicii, concluzionez eu.
Mi-am dorit să mori, o recunosc, că erai un nenorocit alcoolist care ne făcea rău! Mi-am imaginat cum ar fi viața fără tine. Fără ca tu să ne rănești, să trântești, spargi, distrugi... Dar mi-a părut așa de rău după ce ai murit. Nu a fost deloc așa de bine precum mi-am imaginat. Am uitat multe detalii importante. Prețuiești un om după ce îl pierzi. Am grijă ce îmi doresc că mi se poate întâmpla...
Încă te văd în visele mele cum respiri greu și rar cu trupul desfigurat... încă trăiesc în trecut, prin vise... Sângele tău închegat pare așa de real... Abdomenul și capul tău însângerate ... Imaginea ta cu tine zdrobit ți plin de sânge.. Noi familia ta stând în jurul tău și plângând în agonie, neputincioși... doar un vis.... un vis din care să ne trezim și să fim fericiți cu toții....
Acum când am crescut am învățat să-ți înțeleg frustrarea, m-am pus în locul tău și am înteles. O experimentez diferit totuși, din propriul meu punct de vedere subiectiv și egocentric. Am devenit tu... Sunt agresivă în relația mea, nu las garda jos nicio secundă, nu o să permit niciodată să se comporte cu mine un bărbat cum te comportai tu cu mama. Să ma lovească. A încercat să mă lovească odată când l-am enervat foarte tare. A fost surprins să vadă cu câtă agresivitate pot să ripostez. Îi e frică de reacțiile mele. Un bărbat adevărat n-ar trebui să lovească niciodată o femeie, știe că e mai puternic decât ea, să-ți folosească forța fizică pentru a o proteja nu pentru a o răni. Concluzie: n-ai fost niciodată un bărbat adevărat.
N-am mai plâns pentru niciun băiat de atunci. Am plâns așa de tare în noaptea aia că mi-au secat lacrimile. Am adormit cu greu din cauza vânătăilor care mă dureau. Aveam pe tot corpul. A doua zi aveam premierea. N-am putut să mă duc. Aveam vânătăi și pe față.
Te uitai la mine, erai treaz, lucid, îți părea rău pentru ce ai făcut, o vedeam în privirea ta, o privire mult diferită de aia de animal turbat pe care o aveai seara. A venit o colegă să îmi aducă premiul, premiul întâi și coronița...
Cel mai rău mi-a părut că n-am apucat să-l mai văd, să vorbesc cu el să îndrept ce făcusem în urmă cu două zile. Asta era ultima mea șanță. Și tu mi-ai luat-o. Toată vacanța de vară m-am gândit numai la el. Și oficial de atunci ai distrus orice relație între mine și băiatul tău. L-am bătut cu fiecare ocazie de atunci. Mi-am vărsat toată frustrarea pe el. L-am considerat pe el vinovat în locul tău. El era vinovat pentru tot, tu ai fost doar o consecință. Am învățat să-l iubesc din nou târziu, după ani, după ce am pierdut-o și pe mama, după ce am rămas doar noi doi.
După vacanța de vară am avut o surpriză. Băiatul cu ochii verzi s-a transferat la noi în clasă. Andrei nu mai era. Învățam în clădiri diferite. Nu înțelegeam pentru cine s-a transferat, pentru mine sau pentru Alberta. Pasiunea mea pentru el s-a întețit. Faptul că nu-l văzuse de 3 luni m-a facut să-mi fie dor de el, să îmi imaginez cum ar fi fost dacă aș fi reacționat altfel. Treceam des prin fața blocului unde locuia sperând că-l voi revedea. L-am revăzut doar cu câteva zile înainte să înceapă școala. Dar el nu cred că m-a observat.
La școală am aflat de la Alberta că nu s-au văzut pe perioada vacanței deloc, dar ea era încântată să-și înceapă o relație cu el. Ea îmi povestea cât de mult îi place iar eu îi povesteam cât de mult îl urăsc. Mințeam, evident. Il vorbeam de rău, punundu-l mereu într-o lumină prostă.
I-am zis că am stat cu el doar să-l fac gelos pe Andrei, și acum că Andrei nu mai e în peisaj nu mă mai interesează. Dar mă interesa, mai mult ca niciodată. Când a început s-o curteze pe Alberta fierbeam de gelozie. Alberta mă întreba pe mine dacă îmi dau acordul. I l-am dat și am mințit și mai rău în legătură cu sentimentele mele pentru el. Dar îmi tresărea inima de fiecare dată când îl vedeam, când îi vedeam împreună. La fiecare bilețel care venea de la el.
„ Vrei să mergem în parc după ore?” scrisul lui citeț și ordonat statea pe bucata de hârtie. Îl recunoșteam oriunde.
„Nu” i-am aruncat bilețelul înapoi cu răspunsul meu. S-a uitat urât la mine după ce l-a despăturit, îl priveam cu coada ochiului. Imi atrage atenția și-mi aruncă un zâmbet ștrengar:
- Nu era pentru tine! Era pentru Alberta! îmi șoptește.
Mda... Logic... era colega mea de bancă. M-am înroșit instant. Dar de ce nu mi-a atras atenția înainte sa apuc să-i răspund? Se punea întodeauna în bancă aproape de noi. Parcă să-mi facă în ciudă
Se purta parcă mai afectiv cu ea. Mai implicat. O săruta franțuzește... cu limba... și ea îmi povestea întodeauna cât de minunat e. Îmi dădea toate detaliile.
M-am forțat să cred cu adevărat și eu ce mint. Să nu simt nimic pentru el. Să-l urăsc. Dă-l ignor. Mă purtam urât cu el și el se purta urât cu mine. Aveam o melodie preferată chiar, care exprima suferința mea de adolescentă rănită din dragoste, Bambi - doi ochi căprui sau așa ceva, numai că al meu îi avea verzi.
Câteodată se purta indiferent și fără chef în micul nostru război. Mă agațam de orice indiciu care să-mi arate că încă mă mai place. Și am găsit unul, o stresa pe Alberta mereu să mă întrebe dacă îl mai plac, o întreba frecvent chestia asta. Atât de frecvent că a început să creadă și ea că mai are ceva pentru mine. Și într-o zi, la scurt timp după o ceartă de a lor a venit un bilețel, a aterizat pe banca mea:
„Vrei să ne împăcăm?”
Acum ăsta era pentru mine? A văzut că l-am despachetat iar eu. Era în bancă în spatele meu cu un coleg care avea o pasiune pentru mine. Dar păcat că nu mi-au plăcut niciodată blonzii cu ochii albaștrii. Îmi plăcea șatenul cu ochii verzi, un verde care trecea de la o culoare deschisă, un verde auriu, galben, până la un verde întunecat, în funcție de stările lui de spirit. M-am uitat în spate să-i văd vreo reacție. Se uita la mine cu un verde întunecat de data asta. Are chef de glume...
„Dacă e pentru mine, atunci nu, nu vreau, dacă e pentru Alberta mai scrie-i altul”
A mai scris altul și pentru Alberta, de al dracu ce era, cred. Alberta m-a întrebat pe mine și eu i-am sugerat să îi scrie la fel, și i-a zis și ea nu.
În pauză colegul lui de bancă blond a venit să-mi spună că a fost o demonstrație că încă îl mai plac și că de fapt n-a intenționat să se împace cu adevărat cu mine. Că el e sigur că încă îl mai plac.
- Și ți se pare ție că ăla a fost un răspuns care îi demonstrează teoria?
- Nup! Asta îi spunem și eu lui! D-aia am început să râd când ți-am văzut răspunsul.
Săptămânile următoare l-am ignorat complet, chiar mă făceam că nu-l văd, și mă stresa și mai tare, îmi arunca tot felul de răutăți și glume proaste, chestii în bătaie de joc. Îmi cânta melodia aia de la Valahia - banana adaptată cu numele meu, mereu. Odată eram în parc cu diriginta, ne scosese la plimbare, era de desen, foarte simpatică. Se ținea după mine și-mi cânta și l-am împins în niște boscheți tepoși. L-a ajutat și diriga să iasă de acolo. Se prinsese în țepii ăia, a ieșit de acolo sfâșiat. Îmi părea rău să-l văd așa, mai bine doar îl plesneam, să-l împing în gardul viu dintr-o plantă cu țepi cu bună știință chiar e diabolic. M-a lăsat în pace o perioadă după faza asta.
După o vreme a început să se poarte frumos. Nu îmi mai cânta nimic, nu mă mai tachina, ba chiar părea că vrea să îmi intre în grații. S-a așezat lângă mine în ora de biologie ( mda... deja clișeeic ). Biologie opțional, pe care am ales-o doar pentru că și el a ales-o. Mă bucuram că Alberta n-a ales-o. Profa ne dăduse de măzgălit niște plante, era ora în care după ce desenai ceva puteai să faci ce vrei tu. El s-a oferit să-mi facă desenul meu. Eram de-a dreptul surprinsă. Desenul e pasiunea mea... dar l-am lăsat.
- Te-ai lovit la cap cumva?
- De ce? zice cu un zâmbet trist.
- Te porți frumos, nu mă mai tachinezi. Ești bine? Te-ai îmbolnăvit sau ceva?
- M-am purtat frumos și când ne-am cunoscut.
- Adevărat, după care te-ai transferat la mine în clasă să mă terorizezi.
- Tu ai început prima.
- Mdaa... Și ce vrei? Sigur te porți frumos cu vreun motiv... Vrei să pun o vorbă bună pentru tine la Alberta? Sau care e faza? cu el întodeauna trebuia să fiu previzibilă.
- Nu vreau să pui o vorbă bună la Alberta, D., era încruntat. Aveam o plăcere deosebită când îmi pronunța numele,
- Dar? Nu ea este motivul pentru care te-ai transferat la noi în clasă? întreb ironic.
- Nu!....... Motivul pentru care m-am transferat la voi în clasă..... ești tu..... Am vrut să te fac geloasă cu Alberta, se uita în foaia albă și desena floarea... chiar se pricepea.
- Și crezi că m-ai făcut? M-am simțit puțin rănită că ea a putut să facă asta fiind prietenă bună cu mine.
- După ce i-ai spus că mă dai cadou? Sau după ce i-ai spus că ai stat cu mine doar să-l faci gelos pe cretinul ăla.
Pauză... deci se simțise rănit... orgolii, eu te fac gelos pe tine, tu mă faci geloasă pe mine, jocuri de copii adolescenți....
- Și ? Vrei să ne împăcăm? tot nu-și lua ochii din foaie. Facem pace?
- Ce ai chef de glume și de data asta? am pufnit nervoasă. De ce era o întrebare cu dublu sens? Mereu îi plăcea să facă afirmații din care să se înțeleagă altceva.
- Nu e pe bune. De data asta vorbesc serios. Eu chiar vreau să fim din nou împreună, și-a luat ochii din foaie. Acum mă privea cu un verde auriu, avea pupilele foarte dilatate.
Dar nu-mi mai provoca roșață. Stateam în gardă aștepând un ”Ha ha, glumeaaaam”...
- Putem să încercăm...
De atunci următoarele săptămâni după ore mergeam în parc. Dar nu eram singuri, aveam un nou spectator, blondul, mă urmărea peste tot. Aveam un loc special chiar, o piatră imensă într-un ungher mai ferit. Ne țineam de mână peste tot. Mă ținea în brațe pe piatra aia mereu. Mă săruta pe gât și sufla peste, un truc pe care îl învățase iubitul surorii lui mai mari. Îmi făcea pielea de găină și îi plăcea asta.
Mie nu-mi plăcea că avem companie, mă simțeam incomod să văd cățelușul ăla cu ochii albaștrii că se uită la mine cum mă sărut și mă alint cu prietenul meu. Într-o zi nu l-a mai luat cu noi. Am fost surprinsă să văd cât curaj are când suntem doar noi doi. Cred că blondul era ca o măsură de protecție pentru mine. Aproape că mă ținea cu forța pe piatra aia, era deasupra mea și mă săruta mai pasional ca niciodată. Mă ținea de încheieturi deasupra capului. Știam ce voia să facă, voia să mă sărute și pe mine franțuzește... dar era prea devreme pentru mine, mi-am pus toată ura și indiferența pentru a trece peste faptul că eram îndrăgostită de el că aproape mi-a reușit. Aveam neoie de timp să mă obișnuiesc cu el. Sau poate că nu mai era scânteia aia ca la început...
- Aaaauuuu, mă doare, dă-mi drumul... am gemut încercând să-l dau jos de pe mine.
- Nu vreau! avea o privire perversă și plină de dorință, cu un zâmbet pe măsură. Vreau să te sărut, zicând asta s-a aplecat și mi-a sarutat din nou buzele, sau mai bine zis le lingea. Mă tinea strâns, presându-mi corpul cu al lui pe piatră.
M-am enervat și l-am mușcat de buza de jos, dar se pare că i-a plăcut mai tare că încerca să facă și el la fel. Prea multă pasiune pentru mine...
- Plec acasă! i-am zis în timp ce am reușit să-l dau jos după mine. Mi-am șters gura de saliva lui și am înaintat în ritm rapid spre ieșire.
- D.! D.! Hai nu te supăra, ce ai? s-a pus în fața mea oprindu-mă din drum, imi strângea brațele puternic... prea dezvoltat băiatul ăsta pentru vârsta lui...
- Ce am eu? Ce ai tu?
- Credeam că îți place... oftează.
- Ia-o mai ușor!
- Bine o iau mai ușor, iartă-mă. Hai să ne mai plimbăm.
M-a plimbat până fix după niște boscheți mai deși și mai înalți. S-a oprit în fața mea și m-a prins în brațe.Mă ținea strâns cu o mână în jurul meu iar cu cealaltă îmi inconjurase gâtul tinându-mi capul fix ridicându-mi bărbia. A început să mă sărute apăsat și repede și să îmi lingă buzele.
- Termină! am reușit să spun în timp ce încercam să scap din strânsoarea lui, dar asta nu l-a ajutat decât să-și bage limba în gura mea. L-am mușcat și mi-a dat drumul. Am fugit spre casă. Nu m-am uitat înapoi.
Zilele următoare n-a venit la școală. Când s-a întors m-a ignorat o perioadă. Arăta rănit, frustrat. Se uita la mine cu furie, a împrăștiat zvonul cum că el s-ar fi despărțit de mine că n-a vrut decât să se joace cu mine.
Nu-mi mai păsa. Ripostam la orice zicea sau făcea. A început iar cu tachinările mai rău decât prima dată. L-am pleznit o dată de a început să plângă. Nu rămăsesem fără admiratori în clasă și aveam pe unul chiar dispus să facă orice pentru mine, Ais. Îmi lua apărarea de multe ori în fața lui. Ais era un fel de bodyguard, și își juca rolul ăsta cu plăcere și dedicare. Ajunsese să-l bată frecvent. I-a scăzut chiar și nota la purtare din cauza mea. Anul următor băiatul cu ochi verzi s-a transferat de la noi din clasă. Cred că se săturase de la atâția pumni încasați de la Ais.
De fiecare dată când mă întâlnea mă evita. În clasa a opta am cazut iar la biologie opțional împreună. Se combinase cu una de la el din clasă și iși manifesta dragostea pentru ea într-un mod grețos de evident. Dar îmi trecuse de tot de el, rămăsese doar un gust amar.
M-am mai întâlnit cu el în tramvai, mulți ani mai târziu. Eram prin clasa a 11a. Veneam de la liceu. Purtam sandale cu toc și păream mai înaltă decât el. N-a mai crescut deloc? Era cel mai dezvoltat în generală. Nu avea construcție masculină dezvoltată, fiind la fel de slab, nu se schimbase aproape deloc, doar cele câteva fire de barbă arătau că a mai înaintat în vârstă. Dar nu mai era nicio sclipire din puștiul ăla după care eram moartă de altădată.
Se uita la mine, mă observase. Pentru că a văzut că l-am observat și eu mi s-a părut de bun simț să-l salut. Așa că m-am apropiat. Mi-a facut complimente cum că m-am schimbat mult, sunt mult mai drăguță decât mă știa, mi-a cerut repede numerele de telefoane și adresa de messenger, știa că trebuie să cobor.
Nici nu am ajuns bine acasă că m-a băgat în listă. Îmi cerea poze cu mine, și poate să ne întâlnim și să stăm de vorbă. El mi-a dat în schimb poze cu mașina sa. Un BMW, tipic. Să se laude, numai atât știe. Tot insista că trece cu mașina prin cartier pe la mine și poate cobor să ne vedem. I-am tăiat-o repede spunându-i că vorbim altă dată că mă pregătesc să ies cu prietenul meu. Și chiar am ieșit. La scurt timp după ce i-am povestit lui B. (pe mai pe scurt decât aici) istoria mea cu băiatul cu ochi verzi primesc un mesaj de la el:
Sunt la tine în fața blocului. Cobori? Stai măcar 5 minute. Te rog.
Nu i-am răspuns. B. mi-a cerut telefonul să-mi citească mesajul. Nu mă credea că nu mai e nimic între noi. Și telefonul meu a sunat după câteva minute, B. a răspuns. A închis. Câteva minute mai târziu mi-a trimis mesaj din nou:
Credeam că te-ai schimbat, dar ai ramas la fel. Nu trebuia sa mi-l dai pe prietenul tau la telefon să te cred.
Ți-am zis că e tâmpit și gelos și că nu-mi mai place deloc de el? Dacă trăiai nu mai eram împreună cu B. acum, erau slabe șanțe să ne mai întâlnim vreodată. Am suferit din dragoste și din absența ei destul. Vreau să îți iei karma înapoi. Nu vreau sa te mai simt slab și plin de vicii, că ți le duc mai departe. Ia-le înapoi. Mi-a zis un tip inteligent că dacă copii se cred mai deștepți decât părinții le preiau o parte din karmă, pentru că îi consideră prea slabi să și-o ducă singuri. Io nu vreau de la voi nimic. Sunteți mai puternici decât mine, vreau doar sprijinul vostru în tot ceea ce fac. Voi sunteți cei mari, eu sunt cea mică, voi mi-ați dat viață și-n fața darului vostru mă înclin. Ce e al vostru las cu voi , ce e al meu iau cu mine.
